Procuror DNA, în stare de șoc după audieri: Bunicuța Anei Maria Pătru era, de fapt, lupul
  • Citit 1283 ori

Procuror DNA, în stare de șoc după audieri: Bunicuța Anei Maria Pătru era, de fapt, lupul

Ați crezut că procurorii DNA sunt invincibili și doar cântă la chitară în fața victimelor nevinovate care plâng teribil, dar iată că soarta este dură și cu aceștia. Ziua de miercuri părea să fie una obișnuită în sediul DNA Ploiești, unde bunica fostei șefe a AEP, Ana Maria Pătru, a fost adusă de la 400 de km ca să fie întrebată cum și-a luat din pensie vilă în Voluntari, însă lucrurile au degenerat într-un mod groaznic. Săraca mamaie de 90 de ani nu era ceea ce părea a fi, dovedindu-se a fi chiar lupul cel rău! 

„Am întrebat-o de unde a avut sute de mii de euro să-și ia vilă - moment în care mi-a răspuns cam ciudat: ca să te mănânc mai bine. Atunci mi-a dat seama că e lupul!”, declară plângând în hohote procurorul DNA Ivan Tebaglarece. „Noroc că aveam lângă mine chitara lui Portocală și i-am dat lupului cu ea în cap, că altfel nu știu ce mă făceam”, povestește printre sughițuri magistratul.

Ana Maria Pătru neagă toate acuzațiile, spunând că ea își cunoaște foarte bine bunica și ar fi imposibil să fie chiar lupul. „Mamaie m-a crescut din fragedă pruncie, ea mi-a pus primul ghiozdan Montblanc în spate când am plecat la clasa 1. Aceste calomnii trebuiesc dovedite”, declară Pătru fumând gânditoare o țigară în timp ce din sediul DNA se auzeau niște urlete teribile de procurori mâncați de mamaia milionară în euro dintr-o pensie cinstită.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time