Surprize la parada de 1 Decembrie: DNA Ploiești defilează cu politicieni în lanțuri
  • Citit 177 ori

Surprize la parada de 1 Decembrie: DNA Ploiești defilează cu politicieni în lanțuri

De parcă nu e de ajuns că le-au sechestrat averile și i-au băgat în arestul preventiv, procurorii DNA Ploiești îi mai și umilesc pe politicieni, scoțându-i în stradă la defilare cu lanțuri la picioare, ca să se bucure și populația de chinul prin care trec cei care i-au furat vreme de 25 de ani.

După SMURD, jandarmi, unități anti-tero, armată și poliție, DNA va defila cu un car alegoric pe care corupții vor sta înlănțuiți, plângând.

„Ne-am gândit să le facem o surpriză celor mari și celor mici, defilând de 1 Decembrie cu arsenalul aflat în dotarea noastră. Deschiderea paradei va fi asigurată de un deputat care va trage după el o bilă agățată de picior, urmat de un procuror DNA îmbrăcat în haine de paradă care va prezenta armamentul din dotare, adică o lampă care se bagă în ochii coruptului anchetat. După colegul procuror, va urma un alt corupt care va ține câte un săpun în fiecare mână, atât de necesar în arestul preventiv. Ăsta va merge puțin mai crăcănat”, a declarat purtătorul de cuvânt al DNA, Gică Tebaglarece.

„Parada va include și un senator plângând încătușat care ține în mâini câteva hârtii A4 și un pix, un primar arestat care flutură un diagnostic fals de la medic, ca să scape de Beciul Domnesc, plus un deputat de Valea Prahovei împiedicându-se în șireturi, fiindcă nu a învățat încă să-și facă funda”, a mai adăugat procurorul Tebaglarece.

Pentru ca distracția să fie completă, populației i s-au împărțit fișicuri cu bancnote de 500 de euro, existând și un moment artistic în care corupții aflați pe carul alegoric întind mâinile încătușate după bani, iar populația le râde în față și îi tachinează răutăcios, lovindu-i peste degetele hulpave. La sfârșit, corupții vor privi salivând cum ploieștenii vor servi tradiționala fasole cu cârnați, gardienii împărțindu-le doar câte un pahar cu apă pe cap de arestat.

Nu toată populația este mulțumită de ideea defilării DNA:

„Dar ce-au făcut, maică, au dat în cap? Matale dacă ai fi fost în locul lor nu ai fi luat? Plus că domnu primar e om bun - fură, dar dă și la popor, noi îl iubim mult și îl votăm în continuare. Să fim români adevărați de 1 Decembrie, maică, și să îi eliberăm, că hoți suntem toți, Doamne, iartă-mă!”, filosofă o babă îmbrăcată în straie populare românești autentice.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time