Soluții la blocajul economic din Primăria Ploiești. Dacă dai un leu desenezi primarul pe față, iar pentru cinci lei le poți da un șut în cur viceprimarilor
  • Citit 697 ori

Soluții la blocajul economic din Primăria Ploiești. Dacă dai un leu desenezi primarul pe față, iar pentru cinci lei le poți da un șut în cur viceprimarilor

Situația disperată în care a ajuns Primăria Ploiești urmare a blocajului economic total determină soluții urgente, iar executivul ploieștean nu este lipsit de idei, slavă Domnului! Primăria Ploiești anunță că s-au găsit soluții alternative pentru a debloca criza financiară, șefii administrației implementând o serie de măsuri inedite care ne dau speranță că orașul merge înainte cu orice risc!

Municipalitatea anunță, printr-un comunicat de presă, că invită ploieștenii cu dare de mână să se înscrie în audiență la primar și la cei doi viceprimari pentru a profita de o oportunitate rară, cu care nu s-ar mai putea întâlni decât la mare, când facem tradiționalele poze cu maimuța sau cu palmierul gonflabil.

„Contra unei modice sume, ploieștenii se pot distra cu aleșii care sunt dispuși să facă tot felul de giumbușlucuri haioase. Pentru un leu, puteți desena primarul pe față sau să le dați viceprimarilor câte un șut în cur, cu rugămintea să nu dați tare, că sunt și ei ființe umane cu coaie. Avem și un pachet premium, pentru clienții excentrici, care conține o ședință de masaj executată de domnul viceprimar Ganea, care are niște mâini pufoase care fac minuni, iar pentru modica sumă de 10 lei primarul Dobre vă plimbă în cârcă pe holul primăriei. Viceprimarul Pană are un număr artistic special pentru ploieștenii care își permit, putând scoate flăcări pe gură și alte jonglerii unice, cum ar fi extragerea unui cui dintr-o scândură cu bucile. Dar asta costă enorm, cam 15 lei. Vă așteptăm!”, se anunță în comunicatul Primăriei Ploiești.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time