Țeapă cu Eclipsa Totală de Soare! De fapt, a intrat rafinăria Lukoil în revizie
  • Citit 206 ori

Țeapă cu Eclipsa Totală de Soare! De fapt, a intrat rafinăria Lukoil în revizie

Americanii credeau că e fenomen astronomic, dar s-au înșelat. Observatorul Spațial de la Mizil (OSM) a descoperit că eclipsa totală de soare este o minciună gogonată promovată de omologii lor din America, ca să mai atragă turiști și să vândă ochelari chinezești de eclipsă.

Cercetătorii mizileni au reglat fascicolul optic de dioptrii minus 15 cu care au fost dotați recent și au fost martorii unei surprize de proporții: negreala cu care este învelit soarele în America reprezintă, de fapt, fum negru rezultat în urma spălării furnalului 2 de la Teleajen, vântul ducând gazele peste Atlantic exact în zona coastei americane.

„Dacă vor eclipsă pot să vină la noi săptămânal în cartierul Mihai Bravu. Le arătăm noi eclipsă de li se întunecă plămânii instantaneu și pleacă toți negri ca noaptea”, declară primarul Adrian Dobre ștergându-se de funingine. Ultimele rapoarte ale poliției informează că eclipsa a decurs normal în cartierul Mihai Bravu, fiind înregistrate 23 de cazuri de leucemie, 14 cancere la plămâni și două come alcoolice înregistrate în rândul muncitorilor de la Lukoil care au băut Petroxinul cu care spălau coșul de fum. „Operațiunile de ecologizare au fost încheiate cu succes”, se anunță într-un comunicat oficial al companiei. „Vă dorim multă sănătate!”, se încheie documentul citat.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time