UPS! Statul paralel există și lucrează la stat: Finanțele au vrut să treacă contribuțiile la angajator și pe vremea Guvernului Cioloș!
  • Citit 124 ori

UPS! Statul paralel există și lucrează la stat: Finanțele au vrut să treacă contribuțiile la angajator și pe vremea Guvernului Cioloș!

Își mai aduce oare cineva aminte de o știre nevinovată din 8 septembrie 2016, atât de simpluță încât mi s-a ridicat părul pe cap, noroc că m-am tuns? Așadar, un om mic și nergu, încă neidentificat, care joacă bambilici pe circuitul ANAF-Ministerul FInanțelor, avea idei de plimbare a contribuțiilor chiar pe vremea tehnocraților. Iată că a trebuit să treacă un an ca propunerea de atunci să fie aplicată azi, când avem un alt guvern și alte mamifere în fruntea țării. Așadar, ori extratereștrii, serviciile sau PSD conduceau și atunci Finanțele printr-un stat paralel, ori pe statul ăsta paralel îl doare în dos de liberali, useriști, pesediști, aldiști sau pemepiști, ori e tot nenorocitul de Soroș, că tot ce părea clar este în ceață – acestea ar fi, de principiu, cele trei variante. Ia să vedem!

Știre 8 septembrie 2016 (Link sursa): Gabriel Biris a demisionat joi din functia de secretar de stat si coordonator al Departamentului de Legislatie Fiscal din Ministerul Finantelor, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu. Demisia lui Gabriel Biris are legatura cu scandalul privind modificarea Codului Fiscal, dupa ce un proiect de ordonanta neasumat de ministrul Finantelor a ajuns in presă. "Si-a dat seama ca si-a depasit mandatul acordat de premier în ceea ce priveste debirocratizarea sistemului fiscal si si-a depus demisia la Cancelaria primului ministru", a precizat Liviu Iolu. 

Proiectul de ordonanță care ar fi transferat povara fiscală de la angajator la angajat, neasumat de ministrul Finanțelor!

Profit.ro a scris, atunci, în premieră despre un proiect de ordonanță de modificare a Codului Fiscal care ar fi prevăzut majorarea de la 10,5% la 21,7%  a contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului, iar pentru sănătate (CASS) o creștere de la 5,5% la 8,9%.

Potrivit proiectului, contribuțiile ar fi urmat să fie plătite doar de angajați, ceea ce ar fi avut un impact negativ asupra salariilor nete, iar în proiect se prevede ca angajatorii - inclusiv cei privați - să fie obligați să măreasca salariul brut.

Proiectul, inițiat de Ministerul Finanțelor, ar fi intrat în circuitul de avizare și de discuții cu mediul de afaceri, a mai scris Profit.ro, nefiind însă asumat sau respins oficial de Ministerul Finanțelor.

Miercuri la prânz, ministrul Finantelor, Anca Dragu, a avut prima reacție pe aceasta temă: "Nu avem în vedere o asemenea măsura. Eu ca ministru al Finanțelor nu am în vedere o asemenea măsura. Predictibilitatea fiscală este foarte importantă în actul guvernamental și pentru activitatățile economice, nu renunț la acest principiu (…) Solicitarea mea a fost foarte clara: de a găsi soluții pentru simplificare fiscală și debirocratizare", a subliniat Anca Dragu. 

Poate ați mai butonat telecomanda și n-ați prins data știrii de mai sus: sept 2016. Suntem în noiembrie 2017 și suntem deja pe făgașul fiscal răsuflat atunci prin presă, însă retras la acel moment. Așadar, statul ăsta paralel, care rămâne la putere indiferent de vicisitudinile politice, mai face oare angajări? Că îmi printez rapid CV-ul.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time