Cambridge Analytica de Ploiești. Lui Dobre i se fură zilnic zeci de like-uri și habar n-are cine sunt hackerii misterioși
  • Citit 282 ori

Cambridge Analytica de Ploiești. Lui Dobre i se fură zilnic zeci de like-uri și habar n-are cine sunt hackerii misterioși

Un nou scandal de tipul Cambridge Analytica e pe cale să izbucnească la Ploiești, capitala județului Prahova din țara România (undeva în Europa de Est, lângă Bulgaria). Câțiva oameni de încredere ai primarului Adrian Dobre (PNL) au fost depistați în timp ce se furișau din biroul edilului cu trei sacoșe de rafie pline cu like-uri. Culmea e că tocmai oamenii pe care primarul îi consideră cei mai apropiați fură cele mai multe like-uri, potrivit anchetatorilor.

„Practic, toți oamenii pe care primarul îi consideră a fi de încredere îi fură like-uri ca apucații, zici că n-au mai văzut like-uri în viața lor. Eu asemenea dimensiuni ale furtului de like-uri n-am mai văzut de la Volosevici încoace, căruia i se furau likeuri în fiecare zi. Culmea e că unii dintre ăia de atunci fură like-uri și acum ca disperații. Zici că i-a pus cineva să fure, ca ultimii fomiști ce sunt, din like-urile primarului. Sau poate că i-a și pus”, reflectează enigmatic anchetatorul care preferă să-și păstreze anonimatul.

Contactat de reporterii punctulpeignat.ro, primarul Adrian Dobre a declarat că va comanda un studiu de prefezabilitate care să stabilească unde i-au dispărut like-urile din cabinet. „Vă asigur că sunt înconjurat numai de oameni competenți și dinamici care nu fură like-uri, ca ultimele scursuri umane. Că numai un jeg ar putea să atârne în jurul primarului, să profite zilnic ca nesimțitul de poziția de prieten și sfătuitor  și să nu-l ajute de fapt cu nimic, preferând să-l lase fără like-uri, ca pe ultimul fraier”, a declarat Adrian Dobre, în timp ce tocmai i-au mai dispărut două like-uri chiar de sub nas.

Sebastian Ignat / Jurnalist, fondator Actualitatea Prahoveană, publicist punctulpeignat.ro

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time