De fapt, scriitoarea din ambulanța literară a fost bătută fiindcă refuzase să cumpere copiii băștinașilor
  • Citit 207 ori

De fapt, scriitoarea din ambulanța literară a fost bătută fiindcă refuzase să cumpere copiii băștinașilor

Scriitoarea Doina Popescu-Brăila, care își promovează mergând prin țară creațiile literare într-o dubiță inscripționată cu mesajul „Ambulanța pentru Literatură”, a fost bătută în sectorul 1 din Capitală, în apropiere de Gara de Nord, după ce băștinașii din zonă au crezut că „Ambulanța pentru literatură” este un paravan pentru furtul de copii.

„Fals, absolut fals”, explică chestorul de poliție Manea Stanian. „Doamna a fost luată la pumni după ce refuzase băștinașii care îi puseseră în brațe doi bebeluși blonzi cu ochi albaștri, țipând la ea – haoleo, uită-l ce fromos e, dă 5000 de euro, mânca-ți-aș talentu literar”.

„Doamna a încercat să le explice că activitatea dumneaei nu are legătură cu vândutul de organe, ci cu organul cerebral, cu dezvoltarea aptitudinilor culturale. În acel moment, băștinașii au crezut că doamna dorește doar capul copiilor, iar ei au zis că nu îl vând pe bucăți, că ce fac după aia cu celelalte piese, etc. Mai pe scurt, au luat-o la pumni, că așa e în sectorul 1, oamenii nu au depășit Evul Mediu”, explică chestorul Stanian.

„Oricum, potrivit legii din România, doamna scriitoare a fost amendată, fiindcă a acționat cu cruzime într-o zonă sensibilă din punct de vedere social. Cum să le arăți băștinașilor cărți, vrei să le produci vreun blocaj cerebral?”, explică chestorul de Poliție scărpinându-se sub chipiu.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time