
- Citit 661 ori
Efectul salariilor imense din Primăria Ploiești: funcționarii se distrează aruncând cu caviar în trecători, după care se culcă la loc
Sediu de lux, frecangeală la maxim, dezinteres, canci responsabilități și, să nu uităm, salarii de mii de euro pe cartea de muncă - așa arată, în mare, viața de bugetar în cadrul administrației locale ploieștene, locul unde incompetența și durerea în cur sunt remunerate regește, stârnind invidia săracilor din zona privată, care muncesc mult, bine și pe bani puțini. Toate aceste condiții de vis nu îi împiedică pe funcționarii municipalității ploieștene să se mai și distreze nițel, când îi obosește volumul imens de stat degeaba.
„Uneori, după a treia cafea, organizăm un concurs de aruncat cu biluțele din nas în geamurile clădirii ultramoderne în care frecăm duda până la ora 16 fix - niciun minut mai mult, că doar n-am înnebunit să stăm peste program. Cine reușește să lipească mai multe bile pe geam, câștigă o sticlă de Moet, că doar nu o să bem spumant Zarea, ca toți săracii”, a declarat un funcționar din Direcția Juridică, scărpinându-se în cur de plictiseală. „Uneori lăsăm cu sfoara niște salam de Sibiu până la parter. Să vedeți cum se înghesuie săracii din privat la parterul primăriei, să prindă un calup. După care îl tragem repede, să nu-l prindă și ne căcăm pe noi de râs”, explică Radu Stanian, funcționar superior grad 1 din cadrul Direcției Tehnic Investiții.
„Cel mai amuzant este când vin contribuabilii să își plătească impozitele sau să ceară câte o hârtie. Am amplasat la ghișee câte o catapultă din care stropim caviar în fața fraierului, nu înainte de a-l trimite acasă, că n-are dosar cu șină. Să vedeți ce față fac săracii de la ghișeu, te tăvălești pe jos de râs”, explică un alt funcționar trezit brusc din somnul de amiază. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- De câțiva ani, tipul ăsta se împleticește zilnic prin centrul Ploieștiului, iar vara umblă în pula goală printre mămici și copii, pe Republicii. Iar pe statul român îl doare tot fix în pulă
- Criza de apă potabilă din Ploiești. Zece detalii șocante
- Probleme la mutarea primăriei Ploiești în sediul Petrom: Fantoma lui Liviu Luca ciupește de fund angajatele și fumează în baie
- Nouă amănunte legate de livrarea a zece autobuze noi în Ploiești
- Primăria Ploiești în faliment. Atenție la apelurile din Uganda, e primarul Dobre care vă suge banii din cont!