țICNELI (âncă) SUPORTABILe (5). Privind la clipă, istoria se cacă pe ea de râs
  • Citit 155 ori

țICNELI (âncă) SUPORTABILe (5). Privind la clipă, istoria se cacă pe ea de râs

Nu din snobism, ci pentru a mai îndulci puțin titlul și, mai ales, pentru a vă convinge într-o limbă de largă circulație și enorm prestigiu că ceea ce urmează să vă spun astăzi e o treabă mare, fraților, și la ei și la noi, și atunci și acum, iată tema pe franțuzește:  ”Du sublime au ridicule, il n'y a qu'un pas”. A spus-o Napoleon după ce, bineînțeles, a experimentat-o pe pielea lui imperială, sub forma unui ridicol dezastru sublim, realizat în pas grăbit, atunci când a fost nevoit să se retragă cu coada între picioare din Moscova complet pustiită, dar nu cucerită, total distrusă, dar nu capitulată. Dar, în fine, să lăsăm istoria să doarmă-n colb de cronici, cum însuși Poetul ne îndeamnă... și să vedem bârna din ochii noștri...

Așadar, de la sublim la ridicol nu este decât un singur pas. Să recunoaștem că e o venerabilă vorbă mișto. Anul acesta împlinește 208 ani. Practicant de geniu al ambelor ipostaze, e clar că împăratul n-a spus-o din birou, ci din însuși miezul incandescent al istoricei încleștări dintre mărire și decădere. Vă rog să luați aminte la topica graduală: de la sublim la ridicol. E că, dacă o zicea invers: De la ridicol la sublim nu este decât... etc. strâmbam din nas?

Păi, cum mama naibii, să atingă sublimul unul care se face de râs?! Cam cât combustibil i-ar trebui în instalație? Or, așa, de la sublim la ridicol, e mult mai simplu, mai tentant, mai omenește, la urma urmei. Plus că nu-ți trebuie niciun pic de geniu. E, sigur că și aici e un schepsis. Fiindcă, dacă e să faci traseul ăsta, mai întâi trebuie să te ridici la sublim, ca să ai de unde cădea.

În ziua de azi, o cădere este mai interesantă, mai atrăgătoare, mai amuzantă, mai dramatică, oricum vreți, decât o ridicare

Din cauza ritmului. Trăim rapid, nu mai avem timp de pierdut cu ridicări, care, îndeobște, durează ceva. Dar căderea... vai, ce nebunie... super!, vezi, dragă, ce înseamnă viața?!, ce mare și tare era ieri, uite-te cum a ajuns azi, nenorocitu’ naibii, credea că o să împărățească el lumea. De la sublim, la ridicol, cum ar veni... trecând puțin prin derizoriu, care e tot un fel de ridicol, dar, în ciuda numelui, mai popular.

Sincer, aș mai bate eu apa silogismelor în piua tautologiei, dacă n-aș simți că trebuie să mă apropii de o concluzie. Nu, nu!, e prea devreme să vă bucureți... e  doar concluzia introducerii. Ca orice concluzie cumsecade, și aceasta va avea două părți: unu) că nu sunt atât de ridicol încât să încep să caut sublimul în minunata noatră situație de azi... fiindcă este admirabil, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire, cel puțin de la Cațavencu încoace... și doi) că, neavând materie primă pe partea asta, sunt nevoit să vă invit, dragii mei companioni de Țicneli (âncă) suportabileE, să tratăm împreună puțin ridicol. Vă rog să nu fiți dezamăgiți, să nu vă panicați și să nu părăsiți incinta.

Nu este puțin lucru să ne ocupăm de ridicol, fiindcă, netratat, ridicolul poate lua forme, deci aparențe, de onorabilitate. Și, devenind el onorabil de... formă, cine știe ce-i mai trece prin cap.

Mai ales dacă e vorba de un cap mare, așa cum l-a portretizat Traian Băsescu, un incontestabil guru al ridicolului, pe Aurelian Pavelescu, ăla mic cu capul mare... Care, ce să vezi?, de curând a comis-o din nou, a sutamie oară: ”Iohannis este zero politic pe lângă Vadim!”. Că Pavelescu rătăcește și acum prin taigaua ridicolului, nu e de mirare, din moment ce  în 2011, pe când se certa cu Ciorbea pe șefia PNȚCD, își trimitea adversarul la Bălăceanca, altfel, foarte politicos, la a II-a plural: “Aveți o criză de nebunie, îl intreceți cu mult pe Vadim Tudor”. Iar azi, pacientul-etalon e ridicat la sublim. Ridicol!

Fiindcă ridicolul nu ucide, politic, desigur, intră în scenă însuși Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu... Tări, pe numele lui de cinci-șase ori ginere și de asiduu șezător pe fotoliul de parlamentar... nu mult, doar 26 de ani din 30! Hai, că putea să fie sublim, dacă nu călca atât de des în păcatul recidivei, ia uite ultima ispravă, zici că are centura neagră la ridicol: ”... şi ne trezim cu dl Iohannis că declară război Ungariei. De asta avem nevoie?”.

Nu, măi, alde Tăriceanu, nu de... asta avem nevoie, ci de astalaltă, Constituția, pe o tratezi ca pe cartea otrăvită din ”Numele trandafirului”, nici n-o răsfoiești. Păi, uite, bre, nea Tări, cine are le are cu răzbelu’ în țara asta: ”ARTICOLUL 65... (2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru (...) d) declararea stării de război”. E, cum e aia cu ”ne trezim cu dl Iohannis că...”. Nu poate, șefu’, nu are cum, fiindcă îl împiedică art. 65 și îl limitează art. 91, unde, la politică externă, președintele are trei atribuții, niciuna referitoare la război.

Logic, pe lângă somități, se găsește întotdeauna loc și pentru vipuri, nu? Dumnealui, numitul Deneș, pe când era la ape și păduri, ministru, da, prin 2018, cică: ”țara noastră este în plin avânt economic, iar sectorul forestier reprezintă un factor care contribuie substanțial la Produsul Intern Brut”. Mda, cred că am ales greșit citatul, fiindcă nu prea se înțelege unde e sublimul, care e ridicolul și, mai ales, cum e cu pasul ăla... înainte, înapoi, pe loc?! Tocmai de-aia, uite, așa, sec și rece, un citat dintr-o statistică UE: ”Sectorul forestier (silvicultură, industria lemnului și a hârtiei) reprezintă în jur de 1 % din PIB-ul Uniunii” (februarie 2020) .

Dacă ”substanțialul” lui Deneș înseamnă 1% al UE, singura întrebare este cine minte?... că la ridicol nu ne întrece nimeni. Mai rămâne în suspans sublimul cu acel ”în plin avânt economic”.

Dar să-i lăsăm pe maeștrii genului, adevărații cascadori ai ridicolului... Dragnea, Dăncilă, Carmencita, Olguța, Orlando, Grindeanu, Șerban, Grapini, Gigi, Gigel, Mitralieră, Ponta, Firea, Genuche, Daea, Andrușcă, Abramburica, Anisie... fiindcă la ridicol au dreptul nu numai vipurile ci și vipuștile... Am exemple cu nemiluita, dar deja vă descurcați singuri, este?, chit că... prea mare Ți-e grădina, Doamne. Aș fi tentat doar de Vulpița lu’ Viorel de la Antena 1, dar nu-mi permite standardul. Ridicol, ridicol, dar, orișicât, ce facem cu ștaiful? A, stați puțin, poate vreți un clasament? N-ar fi rău, dar la ce bun?! Păi, pe coronavirusu-ăsta, nu le mai arde de campionate și clasamente nici lu’ FIFA, nici lu’ UEFA , nici lu Liga lu Mitică. Eh, sigur că știu că nu mai este el boss acolo, dar porecla rămâne valabilă, că e sublimă. Iar ridicolul își freacă palmele...  

Și, fiindcă trebuie să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, asta e!, nu ne jucăm cu monștrii sacri, propun să încheiem micuțul nostru periplu prin acest no man’s land  dintre sublim și ridicol ca pe o povestire romantică pentru prețioasele sensibile... Nu știu ce-o fi fost în sufletul lui Napoleon în ziua (poate noaptea, ca hoții?!) când, singur și înfrânt, aproape dezertor, fiindcă-și abandonase armata care încă se decima de la sine prin nămeții cumplitei ierni rusești... intra cu ridicolul umilinței la butonieră în Parisul din care pornise la război călare pe sublimul trufiei, văzându-se deja Dumnezeul Europei, Dumnezeul momentului... Cu adevărat că, privind la clipă, istoria se cacă pe ea de râs. 

M. Ghiță  Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time