tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (13) Marş, jigodie!
  • Citit 189 ori

tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (13) Marş, jigodie!

Știu că e o glumă veche, un banc, ceva de hai să ne râdem, care și-a cam trăit traiul, și-a mâncat mălaiul feisbucului, care și el s-a contaminat de mitologia românească a minunățiilor care țin trei zile, niciun minut în plus. Și… bine face, bine găsește, fiindcă dacă, în intervalul ăsta de bătut șaua, iapa tot nu pricepe, e păcat să strici orzul pe gâște și nu mai are niciun rost să bați apa-n piuă, că nu tot ce zboară se mănâncă și nici… bici nu poți face din orice.

Atent cum sunt nu numai la tot ce mișcă, dar și la ce se aude în jurul meu, mi-am adus aminte de bancul ăsta vechi (aveți răbdare, vă rog, o să-l spun imediat, nici la tribunal nu se dă verdictul de la început) imediat după tzICNEALA cu numărul 12 pe tricou, când  un prieten m-a certat la telefon: ”Fii și tu mai atent la ce scrii și ce semnezi, am văzut că te iei de mulți… nu e bine să-ți faci dușmani spunând chiar tot ce gândești”. Evident, l-am luat în glumă și l-am tratat ca atare, deși, în coardele vocale ceva suna disonant, semn că nu prea era râsul meu. Una peste alta, m-a enervat excesul ăla de precauție recomandat de amicul grijuliu, dar, la naiba!, doar n-o să mă iau acum de  un banc… Mda, dar bancul ăsta, sau ce-o fi, trădează un tipar comportamental, o anumită mentalitate, or tocmai cu mentalitățile de tipul ăsta, hai, să le zic, păguboase, am eu ce am, fiindcă le consider direct răspunzătoare de multe nenorociri.  

Și uite că a sosit momentul să vă prezint prostioara care, dintre miile care umblă creanga pe internet, mi s-a lipit de memorie ca marca de prețul mașinilor. Titlul sub care mi s-a pripăşit domniţa leneşă pe canapea este unul lung: „Cele cinci porunci ale vieţii”, dar eu am preferat să-i dau un nume nou, mai scurt şi mai haios, ca s-o şi pot striga, dacă se pierde prin parc: Pentaloaga!. Uite-o cum dă din coadă, în cinci timpi și o mulțime de mișcări: „1. Să nu gândeşti. 2. Dacă gândeşti, să nu spui. 3. Dacă spui, să nu scrii. 4. Dacă scrii, să nu semnezi. 5. Dacă semnezi, să nu te miri!”.

Buun! Adică e şi ăsta un bun cultural. O pleaşcă, mai exact. Să ştiţi că i-am căutat părinţii adevăraţi. Băi, mă gândeam, nu se poate, nu e corect, corcitura asta trebuie să aibă un stăpân care suspină de dorul ei. N-am găsit pe nimeni care s-o revendice. Aşa că m-am liniştit. Deci, pot merge mai departe, fiindcă nu numai că n-am căutat-o cu lumânarea, dar prostioara asta a dat buzna peste mine, pe când mă ocupam cu chestiuni mult mai serioase, am şi uitat care. Ce să spun?!

S-a prins din prima că am o simpatie specială pentru formulările succinte, paradoxale şi axiomatice şi n-a ratat ocazia. S-a strecurat pe uşa întredeschisă a acestei, până la urmă, destul de dubioase slăbiciuni (păi ce altceva sunt, de exemplu, înjurăturile?!), ba chiar a mai şi trântit uşa în urma ei. Ca orice jigodie care-ţi intră în casă întâmplător şi nu mai ai inimă s-o arunci afară, a încetat să mai fie una dintre milioanele de prostii comunitare care umblă aiurea pe net. De-acum, era prostioara mea personală. Deci, pot să fac ce vreau cu ea. 

Simpatica mea jigodie de concepţie intelectuală (nu ştiu de ce am rămas eu cu impresia că se potriveşte cel mai bine castei intelectuale, poate din cauza vorbelor „gândeşti”, „scrii” etc.) trădează însă o mentalitate mai largă. E rodul unui creier care se odihneşte la birou cu anii şi, când nimeni nu se mai aşteaptă la vreun semn de viaţă, pleosc!, dă câte una de-astea geniale, de zici că i-a căzut rolexu-n veceu:

”Să nu gândeşti”! O excelentă reţetă de supravieţuire pe care o luăm mură-n gură: „Dacă gândeşti, să nu spui”. Adică, lumea, traduc eu acum, te vrea mut. Prost și mut! Nu, nu numai şeful tău de la serviciu, ci toţi ăilalţi. Şi politicianul care te minte şi poliţaiul care te amendează şi cocalarul care te umileşte şi ciobanul de la care cumperi brânză vor să te facă. Deci, să-ţi intre în cap:

„1. Să nu gândeşti!”. Şi 2. „Dacă gândeşti, să nu spui!”. Să taci! Să înghiţi! Ăsta e idealul vieţii tale şi scopul tău pe lume, tu nu auzi ce latră javra asta de pentaloagă de mentalitate pe care am luat-o de pe net şi am încălzit-o la sân? Şi-acum îmi sare la beregată, cică „3. Dacă spui, să nu scrii!”. Că, na!, poţi să spui la câţiva ce gândești, dar îţi dai seama câţi află, dacă scrii? Păi, cum ne-a fost vorba la porunca 1?! În fine, la „4. Dacă scrii, să nu semnezi!”, se pare că se intră într-o zonă profesionalizată, unde forfotesc ziariştii şi, cel mult, scriitorii, că ăştia au obiceiul să semneze ce scriu. Ba, deloc!

Nu se referă doar la ei, ci la toţi cei care semnează reclamaţii, petiţii, plângeri, jalbe, proteste, denunţuri, opinii şi alte minciuni, defăimări şi calomnii, toate, ordinare, bineînţeles, băi, nenorociţilor, că vă dau afară, sărăntocii dracului! În fine, „5. Dacă semnezi, să nu te miri!” este deznodământul moralizator care îţi face cu degetul: Te ia mama dracului!, închizând lanţul trofic în care, indiferent ce ai face, tot halit eşti. Și, vezi, parșivenia naibii, că nu-ți interzice: Nu gândi!, ci te condiționează: Dacă gândești... Așadar, nasol este că, în ciuda opţiunilor ălora condiționale cu „dacă”, ăştia te halesc şi dacă nu gândeşti, dacă nu spui, dacă nu scrii şi dacă nu semnezi. Da, dar cei care gândesc, spun, scriu şi semnează sunt haliţi primii. Şi, e adevărat, cu fulgi cu tot, până la os, mult mai dureros.

Dar, repet, nici voi, cei ce staţi în banca voastră nu scăpaţi. Credeți-mă, chiar dacă nu gândiți la punctul 1, tot la mirarea de la punctual 5 ajungeți, care, de fapt, în afară de smiorcăială: Și eu?... de ceee?!, nu vă ajută la nimic altceva. Bine, Pentaloaga asta poate să fie un banc amuzant, dar, de fapt, își face treaba de agent sub acoperire al laşităţii, al paraliziei şi al capului plecat, iar eficiența ei este indubitabilă și sinucigașă pe termen lung, fiindcă se transmite din om în om și din generație în generație. V-am spus de la început că e o prostie. Simpatică, dar periculoasă. Marş, jigodie!

M. Ghiţă Mateucă             
 

 

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time