tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (14). Când liberté, égalité, fraternité sună ca dracu
  • Citit 214 ori

tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (14). Când liberté, égalité, fraternité sună ca dracu

În 1977, Ceaușescu ne-a obligat prin lege să zicem ”tovarăș” și ”tovarășă”, în loc de ”domn”, ”doamnă” și chiar ”domnișoară”. Ce era să facem? Ne tovărășeam ca niște domni peste tot, în fabrici și uzine, în ședințe, la școală, la primărie...  Da, dar la coadă sau în tren, continuam să ne domnim tovărășește, în virtutea inerției, iar la scara blocului și la coafor, bârfa nu mergea cu ideea de tovarăș, însă cocoanele puteau fi scărmănate să le meargă fulgii… fir-ar ea de nenorocită, că se ține mare doamnă…

Bine, cestiunea avea și un aspect familial, care presupunea că acasă, până venea apa caldă,  aveai tot timpul să înjuri de orice doreai tu… de mamă, de morți, îți mai scăpa și câte un cristos, ca să nu mai zic că, dacă se oprea curentul la Steaua – Dinamo, durere!, puteai să taci din gură chiar și sub forma unei înjurături șoptite cu trimitere direct la Tovarășu’, citez: ”Băga-mi-aș...”. Dar culmea hazului nebunatic era să te-apuce domneala sub plapumă, clănțănind din dinți  la 10 - 12 grade, cu nevasta în brațe: ”Te iubesc, tovarășa!”. Că doar nu erai tâmpit să-i zici ”doamna mea”. Oricât aveai plapuma de groasă, pereții tot subțiri erau. Plus că, a doua zi, putea să se laude la vreo colegă sau, după 12 ore de serviciu, cu navetă cu tot, să adoarmă în autobuz și să vorbească în somn. Adio, primă, canci, promovare!


Așa că, fiind vaccinat, am avut un lejer déjà vu când am auzit că deputații din Adunarea Națională a Franței au votat ca în școală să se folosească termenii de ”părinte 1” și ”părinte 2” în loc de ”mamă” și ”tată”, atât în oral, cât și în scris, adică prin cataloage și alte documente școlare. Ulterior, substituția se va extinde în întreaga administrație publică.

Inițiativa  aparține partidului La République En Marche rău de tot, al președintelui Macron, iar motivul ar fi acela că ”tată“ și „mamă“ ar fi devenit ”o  relicvă a trecutului“, care ar ofensa familiile de homosexuali, care, acolo, la ei, sunt legale, cu adopție cu tot. Este adevărat, știrea asta e veche de un an, un an și ceva, probabil că senatorii au respins nenorocirea, fiindcă n-am mai auzit nimic de atunci…

Așadar, ce-mi cășună mie acum pe francezi? Uite-așa!, că nici legalizarea familiilor…  unisex nu s-a făcut așa, dintr-o dată, ci după niște ani buni de tentative și presiuni. Mai mult ca sigur, chiar dacă a căzut în Senat, bizareria cu ”părinte 1”, ”părinte 2” în loc de ”mamă” și ”tată” va reveni periodic pe agenda Parlamentului francez, și nu se va lăsa nici dacă se vor auzi niște lugubre bubuituri din Domul Invalizilor, când Napoleon se va da cu capul de pereți, răsucindu-se în mormântul său de marmură porfirie, cu Codul său civil cu tot.
Tenacitatea asta implacabilă și diabolică, plus experiența concretă și directă cu interdicția lui Ceaușescu… nu-i așa că trebuie să ne dea de gândit? Uite, de pildă, eu deja mă gândesc la americani. Că americanii nu au mamă, nu au tată, ei sunt copiii unor părinți… părinții națiunii… așa cum stă scris peste tot, prin manuale, prin muzee, ba chiar și pe Muntele Rushmore.

Boon! Să zicem că va veni și vremea aia… La început în Franța, bien sûr! La concurență cu Olanda, natuurlijk! Dar spuneți-mi ceva care începe în Franța și împrejurimi și nu ajunge și la noi. Deocamdată, mă întreb doar cum vor zice les petits écoliers français când vor veni acasă, în loc de ”chère maman et papa”…  ”cher parent un et deux”? Păi, nu ia foc întreaga educație franceză, nu sare în aer cultura franceză, nu se sinucide istoria franceză? Și, mon frère européen, cu așa ceva nu te joci, fiindcă gaura asta neagră va absorbi în adâncurile ei cam tot ce mișcă pe-aici, din Atlantic la Urali, din Scandinavia la Mediterana.

Și, ștergându-mi din creiaraș apocalipsa asta probabil paranoică, posibil inevitabilă, revin la scenariul domestic al copiilor francezi care vor refuza să mai citească poezii și povești cu fel de fel de mame și tați,  până când parent 1 et parent 2 nu vor da la rescris toată literatura franceză unor autori care și ei vor ridica din umeri și vor pleca privirea în pământ exclamând la unison: C'est la vie!, în cel mai pur stil liberté, égalité, fraternité, care va suna ca dracu! Ce nu înțeleg eu, totuși, unde, naiba, e Soros în toată telenovela asta?

Păi, și, n-au dreptate americanii? În materie de filiație, zic, aia cu ”părinții națiunii”, abia acum îmi dau seama că nici noi nu suntem departe, din moment ce de peste o sută de ani scâncim ca niște pui de lei: ”E vița noastră făurită/ De doi bărbați cu brațe tari”. Clar, ăștia au pus ceva în etnogeneză, numai la chestii de-astea le stă mintea. Că aproape îi invidiez pe ruși care, cel puțin, au depășit dilema și dileala, fiindcă la ei, că e cneaz, țar sau președinte, tot… tătuc se cheamă. Unul singur! Și, cu asta, basta!, rușii nu au nevoie să-și rescrie istoria, la ei, matriarhatul rămâne matriarhat, patriarhatul, patriarhat, că doar n-or să le zică ”parentaliat 1” și ”parentaliat 2”. Sau invers, fiindcă stabilirea corespondenței între mamă/ tată și… 1/2 încă nu s-a finalizat. din cauza celor 40 de nemuritori de la Academia Franceză, care s-au baricadat în Biblioteca Națională și refuză să se pronunțe. Deci, va mai curge multă apă pe Sena până vom afla care, mama dracului, excusez moi s'il vous plait… care e tata – părintele 1 și cine face pe mama – părintele 2? Sau invers? Și părintele de la biserică... mai iartă sau pune lacătul pe confesional și își ia lumea-n cap, bombănind în neștire: ”Părinte 1 care ești în ceruri…”?!

E, dar schimbarea trebuie implementată devreme, de la primele silabe, pentru ca cetățeanul de țâță să nu-și mai înceapă teribila aventură a vorbirii cu ”ma…ma, mama”, ci direct și ferm cu ”părinte 1 sau 2”… asta se va stabili mai încolo, după cum ziceam. Oricum, va ieși din maternitate cu lecția învățată. Hopa! Am zis… maternitate? Păi, asta nu vine din latinește, de la mater? Ah, latinii ăștia, peste tot s-au băgat, nu mai ai loc de ei! Ce-i costa dacă ziceau și ei pater 1… pater 2?

Nu, nici așa nu e bine, fiindcă paterul era tatăl, fraților!, pater familias, tată de familie, șeful clanului, nasol!, politically correct ar fi fost parens unus, parens duo, că de părinți știau și ei, numai că nu-i numerotau. Acuma, că din școală tot se scoate limba latină la strămoși, dacă vreun puer mai obraznic întreabă ce-i aia mater, pater, parents? Bucluc! Nu mai bine le zicem direct homo 1 și homo 2?, că e mult mai echitabil sau, după caz, lesby 1, lesby 2? Hai, că se memorează ușor, sună și mișto, în mai toate limbile cam la fel, numai unu / doi diferă, dar foarte puțin. Nu știu în chineză cum o fi, dar, oricum, cred că la ei va mai curge ceva apă pe Fluviul Galben până ce… Nu te pui cu Mao!

Îmi pare rău pentru clișeele noastre cele de toate zilele, una două: mamă, tată! De la tandrețuri răsuflate: mamă bună, dulce mamă, tăticul meu drag…  la indezirabilele mamă rea, mamă vitregă, tată natural… sau la de-a dreptul oribile: mama naibii, mama zmeilor, mama proștilor, tatăl dracilor, tatăl hoților… la toate vom renunța. Cel mai rău îmi pare de italieni, că ăștia fără mamma mia, sunt morți!

Adio, 8 Martie, adio serbări la școală, adio cântecele, poezele… Iar numiții Eminescu, Coșbuc, Labiș, Stănescu, Păunescu, Vieru, niște exaltați penibili, niște elemente retrograde, care legau copiii la ochi cu fel de fel de vorbe meșteșugite doar ca să facă ei pe deștepții că ce sensibili erau ei față de părintele lor 1. Ce să spun… ce mi-e limba maternă, ce mi-e limba parentală 2?

Să vezi cum or să apară poeți care vor scrie poezii frumoase și în limba asta! Ceva mai complicat va fi cu înjurăturile, în special alea de mamă, că astea dor cel mai tare, plus că au o foarte îndelungată și puternică tradiție în sufletul și apucăturile poporului. E, cum o să mai zici de-acum încolo: ‘tui mama mă-sii?, la o enervare ușoară spre medie? Dar la una maximă, care se tratează doar cu Dumnezeii mă-tii!, ce ziceți, o avea vreun efect: Idolul părintelui doi? Eu nu cred. Tocmai de-aia nici nu mai aduc în atenție chestii de-astea uzuale, simpatice foc, de pildă: Du-te-n p…a mă-tii! În cazul cu părinte 1, părinte 2, pe cuvânt că nu am atâta imaginație ca să avansez vreo ipoteză inteligentă legată de ce urmează după ”Du-te-n...”.  Dar la o mirare  bruscă?, sau la o durere mare, de exemplu, când îți dai cu ciocanul peste degete, cum o fi să te vaiți: Părinte unuuu, în loc de Mamăăă?! La lovitura cu tesla refuz să mă gândesc .    

Băi, chères mesdames et messieurs, ia stați așa! Toate bune și frumoase, mă rog... dar cum se vor mai juca ăștia micii de-a mama și de-a tata? Că să nu-mi spuneți că voi nu v-ați jucat niciodată, până să treceți la fapte și să vedeți că nu mai e de joacă. Cum o să fie de acum încolo: de-a părintele 1 și părintele 2? Bine, unii se pot juca așa la ei în dormitor, numai că peste nouă luni, canci!… surprais!...  barza nu vine!
Nu vine barza, dar încă mai avem bunicii pe cap. Cu ei ce facem? Le mai putem zice tataie și mamaie?, sau, dacă vi se pare prea rural: grand-maman et grand-papa? Măcar așa, la ureche, să moară și ei fericiți…

M. Ghiță Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time