tzICNELi (âncă) SUPORTABILe (19) De şpagă mică nu moare nimeni
  • Citit 107 ori

tzICNELi (âncă) SUPORTABILe (19) De şpagă mică nu moare nimeni

Ba chiar dimpotrivă, se trăieşte foarte bine! Pe principiul “dacă nu curge, pică”, şpaga mică face vila mare, maşina scumpă şi obrazul gros Dar cu șpăguță se ține chiar și obrazul subţire. Ba chiar mai sigur decât cu vreun şpăgoi tip bombă cu ceas, să dormi iepureşte în fiecare noapte, năduşind sub plapuma coşmarului că-ţi bat mascaţii la uşă taman când ţi-e agoniseala mai dulce.

Dar stai liniștit, încă nu s-a născut procurorul care să te ridice în halat şi papuci pentru orice fleac de şpagă rezonabilă. Zmeii legii au şi ei principiile lor, tip “aut Caesar, aut nihil”, tradus pentru Codul de procedură penibilă ca: totul sau nimic, adică ce folos cu manechinu’ dacă ți-a scăpat rechinu’?, ceea ce automat îl plasează pe miciman în afara ariei de interes. Nu, acuma, concret și logic, adică aproape omenește, cine  e nebun să se lege de cineva care mulge şi el câteva mii de lei, acolo, hai, 10, hai, 20 – 30, din țâța bugetul, când are pe cap zeci de dosare grele, cu pagube de sute de mii, milioane sau zeci de milioane de euro?! Plus că şpăguţa are o tradiţie mult, mult mai îndelungată decât amărâtele astea de tunuri colosale, care s-au inventat doar acum vreo 30 de ani, de când s-a dat liber la terenuri şi păduri, la bănci, fabrici, combinate şi rafinării, de unde s-a furat cu tirul, cu trenul şi conducta.

Vă daţi seama ce excepţional paravan sunt scandalurile astea uriaşe pentru practicanții de  mică  ciupeală? Este adevărat, niciun şpăgar de vocație găinar nu va cunoaşte vreodată gloria, nu va fi erou de talk show-uri şi nici personaj de prima pagină. Da, şi? Poate unii sunt mai emotivi, alţii, mai modeşti, nu putem să ajungem toţi vedetele şpăgii în ţara asta, că, na!, căte vipuri pot să suporte și Rahova sau Poarta Albă? Sunt doar niște penitenciare, la naiba! Sigur că marea industrie a şpăgii naţionale este productivă şi spectaculoasă, dar o societate şpăgară nu se poate ţine decât prin determinarea şi tenacitatea clase mijlocii a şpăguţei. Care face şi ea ce poate, adică mulge picătură cu picătură. Nici nu risipeşte, nici nu pătează. Eficienţă sută la sută!

Induşi în eroare de cuvântul, poate de ideea de “şpagă”, unii pot crede că am ceva cu doctorii care iau bani de la pacienţi, cu profesorii care primesc cadouri de la corijenţi sau cu funcţionarii care deschid sacoşa la atenţiile jălbaşilor. Nu, n-am! Aş fi putut avea dacă eram elveţian, norvegian sau danez. La noi, este o iluzie că-i poţi convinge pe proşti, pe leneşi şi pe naivi să nu mai dea şpagă şi pe unşii cu toate alifiile să nu mai primească. Daci, las-o moartă, prietene, va mai curge multă apă pe Dunăre… Ce vrei, să depopulăm România? Să importăm neozeelandezi? Aberaţii!

Dacă e să am ceva, am cu şpăgarii care jumulesc statul. Nu-i așa, prietene, că nici pe tine nu te deranjează colegul de serviciu care a dat bani pentru ca ștrengaru’ de fii-su să nu rămână repetent? Dar verişoara care s-a împrumutat la CAR, fiindcă aşa ştie ea că se fac operaţiile de apendicită? Vecinul care şi-a scos autorizaţia de a trage mâţa de coadă în numai trei zile, e că te-a umplut de invidie, nu de indignare?! Şi nu i-ai cerut şi tu numele funcţionarului? Prietene, dacă eşti sincer, recunoaşte că pentru noi astea sunt lucruri hai, nu normale, dar absolut ca şi normale. Fiindcă aici, în buncărul ăsta inexpugnabil de apucături sinucigaşe şi mentalităţi nocive, noi asta vedem, noi asta auzim, noi asta atingem, mirosim şi gustăm, noi asta respirăm – lichidul amniotic al şpăgii, triumful mizer al descurcălelii, satisfacţia nătângă a păcălelilor, trista realitate că totul e pe japcă.

Acest tip de şpagă de la om la om nu poate fi smuls din rădăcini, cel puţin, nu în viitorul previzibil de zece, douăzeci, treizeci de ani. Singura şansă este să lăsăm piticii pe creier ai șpăgii liber consimţite să moară de bătrâneţe, fiindcă, dacă e să-i extirpăm prin lege, nu ne vom a-lege decât cu niște pacienți în moarte clinică, pe care va trebui să-i ţinem la aparate cine ştie cât.

Ceea ce însă s-ar putea rezolvat imediat, în doi, trei ani, printr-o legislaţie ţais, aplicată brici, este şpaga în care şmecherul încasează, iar statul cotizează. În şpaga cetăţean – cetăţean, voința individuală de a oferi se combină cu dorinţa personală de a primi... pacientul a dat, doctorul a luat, fie numele asistentei lăudat! Dincolo, însă, şmecherul ia fără să întrebe statul dacă e de acord să dea. Face el, şmecherul, ambele oficii, fiindcă asta e însăşi baza filozofică a şpăgii mici de care nu moare nimeni – eu centrez, eu dau cu capul!

Atunci când, scăldate în lumina reflectoarelor, vedetele ocupă prim-planul, mai vede cineva ce fac figuranţii în fundul scenei? La fel se întâmplă cu marile cazuri de corupţie care captează atenţia tuturor, o excelentă cortină pentru plevuşca şpăgară care parazitează banul public într-o manieră şi cu nişte efecte nocive care nu interesează pe nimeni. Când se anchetează prejudicii de zeci de milioane de euro, când sunt cercetate nume mari ale politicii naţionale sau celebri potentaţi de prin judeţe, când sunt televizate în direct spectaculoase percheziţii la case mari sau arestări şocante de judecători şpăgari şi pe la toate televiziunile se vorbeşte de sume colosale, mai interesează pe cineva că primarul Cutărică încasează şi el câte o şpagă cinstită din licitaţiile special umflate, că directoraşul Cutăroriu mai fură şi el statul cu nişte amărâte de sporuri necuvenite sau cu niscai decontări fictive, că şefuţul Cutărescu mai suge şi el de unde poate - ba un comision aiurea, ba o şpăguţă la vreo angajare, la vreo promovare, la vreo desfătare… Merge? Merge! Bate la ochi? Nu bate!

E vreun ziarist nebun să scrie că anonimul Icsulescu din nu ştiu ce consiliu judeţean ia şi el nişte nişte zeci de mii pe an pe un contract ok încheiat cu vreun parc industrial, bani pentru care, de fapt, nu face absolut nimic? Păi, asta e fraudă, tată? Acum, e la modă chestia asta cu reprezentarea, promovarea, imagine, consultanţă, chestii, trestii, vorbe-n vânt, pentru a justifica o cheltuială bugetară în interesul personal al vreunui politruc, făcută, oricum, fără niciun efect practic pentru instituţia suptă.

Tot o formă de şpăguire a statului sunt şi angajările fictive, în sensul că salariul se încasează, dar munca nu se prestează, angajări de care beneficiază fie prieteni sau rude de-ale directorilor, fie rude sau prieteni de-ale şefilor lor de la judeţ, de la minister sau de la partid. Se poartă şi angajările încrucişate, tu pe fii-mea, eu pe nepoată-ta, că, oricum, amândouă au nevoie de bani şi de timp ca să înveţe pentru masterat. Atunci când primarii fură cu acte în regulă, funcţionarii ce să facă? Dacă directorul se mânjeşte de la orice lucrare încredinţată vreunei firme, de ce ar sta contabilul cu mâinile în sân? De ce n-ar face şi şefii de direcţie ceea ce fac conducătorii instituţiilor publice? Corect, legal... nu curge, dar pică, azi, de la unii, mâine, de la alţii, într-o lună, leafa se dublează, în alta, se triplează, într-un an se cunoaşte, ba o maşină nouă, ba un teren, la anu’, vine şi vila!, ba cine mai ştie ce vrea şi nevastă-sa, că şi ea are dreptul la o poşetă, la un inel, la un concediu, nu? Şi, pe de-a moaca, adică, fără să mişti un pai, în afara celor opt ore de serviciu în care mişti hârtii, plus că fără să te doară capul, fiindcă nimeni nu poate ancheta şpăguţele acoperite de documente, ei, cine e prostul ăla care să refuze o asemenea pleaşcă?

E că şi dumneavoastră credeţi că nu plevușca asta coruptă este adevărata problemă a ţărişoarei? Că marea corupţie… aia e buba, da? Că de-acolo ni se trag toate ponoasele, începând cu leafa mică și terminând cu criza mare, nu? Că asta, şpăguţa, nu face cine ştie ce rău, poate fi înţeleasă, chiar tolerată, fiindcă fiecare se mai descurcă de-un ban, dacă poate, clar, nu?, care-i problema? Umbli cu mierea, te lingi pe degete. Da, dom’le, dar să bagi mâna până la cot?!

E, aici, ne despărţim ca opinie, fiindcă eu cred că şpaga mică este un fenomen socio-psiho-economic atât de generalizat încât a devenit mentalitate. Exact mentalitatea aia pe care s-a clădit marea corupţie pe care o hulim cu toţii. Putem noi să-i închidem mâine pe toţi marii corupţi, poimâine, le vor lua locul alţi mari corupţi. Fiindcă exact asta e mentalitatea crescută la şcoala şpăgii mici – o fabrică de mari corupţi.

M. Ghiţă Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time