Iubesc traseismul, dar îi urăsc pe traseiști
  • Citit 100 ori

Iubesc traseismul, dar îi urăsc pe traseiști

Sau e invers? Oricum nu e bună nicio variantă. Și nu știu de ce încă nu mi-am pierdut din puțina naivitate ce-o mai am și încă mă mir ca proasta în târg când văd cum se face politica made in Miorița. Acum, că se apropie alegerile cu masca pe figură și dezinfectantul de mâini în buzunar, primarii din enșpe mii de localități s-au trezit peste noapte că de fapt sunt în partidul greșit, că fără vina lor au fost atrași de o doctrină nepotrivită inimii și trupului din dotare.

Așa că, spre supriza mea, care încă stau și mă mir, primari liberali au sărit în bărcuța gonflabilă a pesedeului, iar primari sociali democrați au tulit-o cu sprint voios în curtea liberală. Că vor încă patru ani de mimat grij pentru comunitate și purtat eșarfa tricoloră la instalări de Windows și tăiat panglici la deschiderea sălilor de păcănele.

Hai, că pe pesedei îi înțeleg că adună în partid tot ce se poate, sunt în stare să ia și colecția de surprize turbo de la un copil numai să mai prindă puțină cărniță de pe ciolan. Dar liberalii? Nu erau ei mai puri și albi ca laptele dacic îndulcit cu miere la fel de dacică? Nu era vorba de oameni noi, competenți etc, etc? Adică să avem pardon, un primar care patru ani de zile s-a rugat dimineața la poza lui Nea Nelu și bălea doctrinar când o vedea pe Dăncilă la teveu, acum e animat de un spirit liberal de-i trosnesc fălcile, iar când vede poze cu Brăîtienii îl ia cu leșin patriotic?

Faza asta cu traseismul cu brațele larg deschise ale liberalilor ce-i primesc pe primarii expsd în PNL nu miroase decât a blat. Un blat care durează de ani buni prin consiliile locale sau județene. Așa că faza asta e doar o urmare firească a comediei jucată prost și care poartă denumirea pompoasă de politică. De 30 de ani încoace este la fel de clar: la oameni noi, tot noi. Și cu asta basta, să vă văd la vot. Cu distanța de 1,5 metri cu tot.

Lucian Rădulescu

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time