tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (29) Mâine, poimâine apar ăia cu găleţile de peşte împuţit. Fiţi pe fază!
  • Citit 195 ori

tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (29) Mâine, poimâine apar ăia cu găleţile de peşte împuţit. Fiţi pe fază!

Nu, nu ştiu ce să mai cred. Nu mai ştiu ce să cred despre noi înşine, despre poporul ăsta, despre naţia asta, despre ţara asta, despre populaţia asta şi despre conducătorii ăştia pe care şi-i alege şi apoi nu-i mai respectă, dar continuă să-i tolereze. Pe jumătate, sunt înclinat să cred că e vorba de un blestem istoric. Orice-am face, orice-am drege, nu ne iese. Oricât am fi de buni, de inteligenţi, de competenţi, de cinstiţi, harnici, bine intenţionaţi şi responsabili, pur şi simplu, nu ne iese nimic din ce încercăm, dăm greş de fiecare dată când ne propunem ceva şi o luăm în barbă original, după care ne punem ori pe criticat, ori pe jelit.

Culmea, astea două ne ies de minune! La făcut, nu ne prea pricepem, dar la dat cu părerea suntem imbatabili. Jumatea ailaltă mă somează însă să nu fiu chiar atât de superstiţios şi de fatalist, până la a aştepta cu mâinile în sân să se producă minunea deşteptării, pe care, iată, zadarnic o invocă de vreo sută şi cincizeci de ani încoace poezia aia revoluţionară care, culmea!, nici azi, când a ajuns imn naţional, nu-şi produce efectele!

În două cuvinte-cheie, ar fi vorba, deci, ori de un blestem insurmontabil ori de o politică tâmpită. Doamne, fereşte! să ne confruntăm cu amândouă deodată, fiindcă, dacă o luăm ca pe o întruchipare a blestemului, politica tâmpită este, pur şi simplu, letală. Pe termen lung, asta înseamnă dispariţia noastră din istorie, ca neam şi ţară. E clar că, oricum, tot într-acolo ne îndreptăm, spre acel deznodământ de nedorit, care, în fond, nu este chiar apocaliptic, ci doar expresia unui proces istoric îndelungat – ne naştem, creştem şi murim nu numai ca fiinţe, ci şi ca entităţi colective.

Au dispărut în neant atâtea şi atâtea seminţii, nu?, unele după ce au dezvoltat civilizaţii înfloritoare, care au durat sute sau chiar mii de ani. Au dispărut aztecii, mesopotamienii, sciţii, cumanii, gepizii. Au dispărut chiar şi costobocii şi agatârşii, domnule, de ce-ar fi românii mai cu stea în frunte?!

Blestem sau doar politică tâmpită, problema noastră, ca indivizi şi ca naţie, este că prea aşteptăm, ca ciobanul din „Mioriţa”, să vină Istoria şi să ne dea cu măciuca în cap şi să ne ducem dracului doinind de zor că ce bine e să ne integrăm în praful cosmic, fluieraş de fag, băga-mi-aş, să-mi bag, fluieraş de os, pe uşa din dos, fluieraş de soc, demnitate ioc. Alţii au epopei eroice, care vorbesc despre măreţie şi demnitate, despre cutezanţă şi supremaţie. Noi avem una ironică, o ţigăneală în toată regula, în care idealul este să ai ce să mănânci şi la cine să te milogeşti. Şi mai avem o baladă care ştampilează mentalitatea naţională cu acel aplomb semisinucigaş al lipsei de reacţie, în numele unei metafizici care nu se prea potriveşte cu spiritualitatea unui popor care se pretinde creştin de 2000 de ani!

Ce vreau să spun cu toate astea? Ce să vreau? Nu vreau nimic! Consideraţi că nici n-am spus! Mâine, poimâine apar ăia cu pungile de făină, zahăr și ulei și cu găleţile de peşte împuţit. Fiţi pe fază!

M. Ghiţă Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time