Gunoiul / tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (39)
  • Citit 146 ori

Gunoiul / tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (39)

Unii vor strâmba din nas: Gunoi?! Da, pute!... mai ales acum, vara… vara asta care, gata!, oricum, a trecut ca o amăgire. Deci, azi, despre gunoi. Da, știu, dovadă că am spus-o deja, de ce trebuie s-o repet?... pute! Dar despre ce să fi scris? Despre politică? Sunteţi siguri că nu era mai rău? Bleah!

Plus că gunoiul este unul dintre cele câteva lucruri care fac diferenţa. Diferența de civilizație, mai e nevoie să precizez? De cultură, până la urmă. Diferența de mentalitate. Plus aia de administrație. De serviciu public. De curățenie. De igienă. De condiții de viață. Diferența de aspect… de sate, de orașe, de țară, de natură. De simțit bine sau prost. Cetățeanul. Primarul oricum se simte bine, chiar și când nu se simte deloc. La noi! La ei, când nu se simte, începe să-l doară. Să nu neglijăm, deci, nici diferența de nivel de trai, de confort urban, de detaliu și de ansamblu… diferența de inițiativă, de adpatare, de înțelegere, participare și respect, de atitudine… uau!… de educație, carevasăzică. Mă opresc aici, înainte de a fi acuzat că despic firul gunoiului în paișpele filosofiei și că e la mintea cocoșului că toate astea luate la un loc țin de civilizație și definesc ceea ce numim cultură. Cultura gunoiului ca diferență de civilizație...

Diferenţa dintre noi şi ei, bineînţeles. Pentru noi, gunoiul este ceva oribil, scârbos, nasol... despre care nimănui nu-i face plăcere să discute. Maxim, o ceartă între vecini. De gunoi trebuie să scapi repede, cum, necum, mai ales ascunzându-l. Evident, sub preş. Inclusiv sub preșul naturii, acolo unde nu te vede nimeni cum arunci sacoșa cu mizerie pe malul gârlii. Și chiar dacă te vede, ce-i pasă? Ce, e gârla lui? Dar cel mai penal gunoi se ascunde sub preșul facturilor umflate peste poate, din care fiecare-şi trage partea – patronul, snaga, primarul, şpaga. Pentru ei, dimpotrivă, gunoiul este o problemă de cultură urbană și de tehnologie industrială, de civilizaţie și de tradiție, care interesează pe toată lumea, fiindcă toţi participă la rezolvarea ei – şi cetăţeanul şi gunoierul şi primarul. Gunoiul este o problemă de strategie administrativă care se rezolvă prin lege şi prin educaţie, prin obiceiuri, deprinderi și cutume, prin conștiință sau prin sancțiune. O adevărată filozofie a convieţuirii.

Am petrecut două zile într-un orăşel din Germania (un orăşel de 100000 de locuitori, normal, așa-i la ei), la invitaţia unui nepot care lucrează acolo. Într-o seară, am vrut să arunc la gunoi un păhărel de iaurt. Nu, nu aşa, stai puţin, lasă-mă pe mine!, a sărit nepotu’, de parcă era să dau foc la casă. Avem nişte reguli! Şi a început să spele la chiuvetă toate ambalajele ce fuseseră golite la cină. Acolo, aşa se procedează. Nu numai că se selectează ambalajele – hârtia, la hârtie, metalul, la metal, plasticul, la plastic, dar se mai şi spală, înainte de a fi aruncate. Ştii?, ca să nu miroasă, îşi începe nepotul lecţia de gunoistică. Ambalajele trebuie să fie curate, aşa că resturile alimentare din paharul de iaurt, din cutia de pateu sau din borcanul de dulceaţă trebuie îndepărtate sub jet de apă. Să nu se împută în pubelă.

Când vin gunoierii, o dată pe săptămână, dacă simt vreun miros nasol, ne reclamă la primărie şi suntem amendaţi toţi locatarii (e un bloc cu opt apartamente), nu contează cine a aruncat gunoiul... murdar. Apoi, gunoiul se pune la locul lui, pe categorii, fiindcă sunt containere separate pentru hârtie, pentru metal, pentru plastic şi pentru sticlă. La sticlă, altă nebunie… sticla alba, incoloră, adică, la sticlă albă, cea verde, la verde, cea maro, la maro, nu merge să le încurci, fiindcă, ţac!, reclamaţia, pac, amenda! Aici, nu se glumeşte cu aşa ceva. Plus că şi vecinii sunt vigilenţi. Cum faci un pas greşit, cum te trage câte unul de atenţie. Mai amabil sau mai dur, după caracterul fiecăruia şi după cum devine cazul cu imigrantul.

Și ghici cine e primul bănuit... La început, ţi-e mai greu, fiindcă, acasă, aruncai totul, de-a valma. După aia însă începi să-ţi dai seama că aşa cum fac ei, aici, este mult mai bine. Și începi să faci ca ei... la început, mai înjuri în clar, mai faci mărunt din buze...  că ești obosit, că începe meciul la tv, că mai dă-o-n măsa, ei, na!, chiar așa?! să iau și albușul de pe coaja oului?!...  dar după un timp, o faci chiar din convingere, că vezi chiar tu ce de avantaje sunt. Alt confort! Altă civilizaţie! Și parcă ți-e drag, parcă ai alt chef de viață. Ajungi să te uiți la tine însuți cu mai mult respect. Ceea ce este foarte important, nu, unchiu?! În primul rând, că nu mai miroase, continuă el, fiindcă, oricum, întrebarea fusese așa, de curtoazie, cu răspuns inclus... eu ce era să-i zic: Nuuu, deloc?! La ghenă, este perfect curat, poţi să-ţi iei gustarea acolo, fără probleme. Asta înseamnă că nu sunt zoaie, resturi, şobolani, gândaci, muşte, mirosuri, scârboșenii, toate nenorocirile... În fine, le vine şi lor uşor cu reciclarea ambalajelor. Uite, chiar acolo, în depărtare, dincolo de viile din față, se văd niște coșuri… este o uzină de prelucrare a deşeurilor menajere. Între timp, ieșisem la o plimbare de seară pe dealurile din apropiere…

Îmi închipui că este ceva serios, dacă fac ei atâta caz pe chestia asta.  Au creat un adevărat sistem, de la cetăţean, la servicii, la administraţie, la industrie, e ceva rentabil, în orice caz, curat, civilizat, sunt condiţii omeneşti de trai, ce să mai vorbim... Ca să nu mai zic de educaţie, începe de la biberon, de la grădiniţă... Bine, asta pe partea de ambalaje. Resturile alimentare propiu-zise, cojile de cartofi, foile de varză, cotoarele de mere, mâncarea stricată... se aruncă separat, în pungi de plastic, închise ermetic, într-o pubelă specială, se ridică la două, trei zile, nu sunt probleme nici aici, şi sunt duse la groapa de gunoi, nu ştiu unde este sau cum arată, în oraş nu se simte nimic, o fi vreun crematoriu, le-or prelucra şi pe-astea, nu m-ar mira deloc, habar n-am, dar îmi închipui că şi acolo e făcut totul cu cap, nemţeşte... curat, eficient, îşi încheie nepotul magistral dizertaţia și, mulțumit că aplicația în teren s-a sfârșit cum laude, mă invită la o terasă din vecini: Merge o bere, nu?

După câteva zile, am ajuns acasă. S-a întâmplat să fie într-o joi, taman când se lua gunoiul de la bloc. Ce să vă spun?! Puţea ca la balamuc. Poate că era mai bine să scriu, totuși, ceva de politică?

M. Ghiţă Mateucă 

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time