De ce simplu?, când se poate complicat... / tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (40)
  • Citit 119 ori

De ce simplu?, când se poate complicat... / tzICNELI (âncă) SUPORTABILe (40)

Nu ştiu de ce, zilele astea, mi-am amintit… poate toamna asta, care începe să se ia din ce în ce mai în serios… a trecut întâi o boare… a ruginit frunza din vii… cu promisiunea că niciodată nu fu mai frumoasă… ei, da!, duios de inevitabil… cu primul clopoțel, ca să recurg la o metaforă prăfuită… care, totuși, sună mai bine dect prima sirenă… ei bine, iată că știu de ce, zilele astea, mi-am amintit de anii de şcoală. De acel profesor de matematică, de fapt, care, atunci când vreunul dintre noi se canonea cu o rezolvare complicată la un exerciţiu simplu, mormăia mai mult pentru el: Mmda, mmbine... după care, cu mâna dreaptă arcuită deasupra capului, se scărpina la urechea stângă. Şi, când ne potoleam din râsul provocat de giumbuşlucul lui, dădea invariabil această sentinţă cu aparenţă interogativă: De ce simplu?... când se poate complicat...

O ţin minte şi azi, după aproape 60 de ani. Timp în care am verificat-o de sute de ori. Aşa este! Vechiul meu dascăl ştia ce spune. Oamenii au tendinţa de a-şi complica viaţa. Tendinţă irezistibilă, care devine strategie şi scop. Ai crede că e treaba fiecăruia ce face cu viaţa sa. Poate să şi-o complice cât pofteşte! Dar nu e aşa, fiindcă cine se complică se complică să moară. Și cine moare aduce moartea în lume. Iată de ce complicaţia este un foarte mare păcat. (Îşi mai aminteşte cineva de „Zacharias Lichter” al lui Matei Călinescu?)

Într-adevăr, cea mai sigură metodă de a distruge ceva este să complici lucrurile. Nimic nu-i rezistă. Dacă-ţi construieşti o casă, de exemplu, de ce să-ţi faci o casă ca toate casele? O complici şi-ţi iese un labirint obositor sau un palat caraghios. La fel faci şi cu ideile, cu speranţele, cu idealurile. Le complici până se deformează, până se falsifică, până le ia mama dracului. Cu sentimentele, la fel. Ca să nu mai vorbesc de propria ta viaţă, pe care nu te laşi până nu ţi-o distrugi, complicându-ţi-o ori de câte ori ai ocazia. Şi ai! Convingerile, mentalităţile, credința însăşi – toate sunt supuse acestui proces al complicării care cangrenează trunchiul sănătos al simplităţii, al limpezimii, al clarităţii. Dacă nu-ţi complici singur existenţa, nu-i nimic, au alţii grijă s-o facă. Întotdeauna apare cineva sau ceva care-ţi complică situaţia. Nu trece mult şi constaţi că nimic nu mai este aşa de simplu ca la început. Dimpotrivă, totul devine foarte complicat.

Şi treaba asta te consumă. Aşa e în politică, se-ntâmplă la fel şi în căsnicie, ca să nu mai vorbim de locul de muncă sau de societate, în general. Caracterul nu mai e caracter, ci doar un motiv de a fi luat la mișto. Competența nu mai e competență, ci doar un moft steril. O complici cu puțin dat din coate? A ta e lumea! Cinstea nu mai e cinste, ci doar o opţiune riscantă. Principiile nu mai sunt principii, ci doar nişte lozinci cârpite. Legile sunt făcute astfel, încât să poată fi complicate la nesfârşit, nu numai de către nişte avocaţi hârşiţi în rele, ci şi de către judecători şperţari.

De regulă (zic aşa din precauţie, dar nu cunosc niciun contraexemplu), deși pot avea succes chiar și pe termen lung, până la urmă, complicaţiile se termină prost. Orice cade sub blestemul complicaţiei este golit de conţinut, de sens şi de eficienţă. Complicaţiile te macină, te sleiesc de puteri, te obsedează şi duc la distrugere, la eşec, la nefericire sau chiar la moarte. E ca în medicină, unde complicațiile sunt mai periculoase decât boala propriu-zisă. Nimeni nu mai vrea să rămână simplu, să trăiască simplu, să mănânce simplu, să se îmbrace simplu, şi să, fie, pur şi simplu, simplu. Cine e simplu e prost! Modestia nu mai este un mod de viață onest, liber asumat, ci doar resemnarea rataților. Deştepţii care reuşesc în viaţă sunt maeştri ai complicaţiei. Normal că, mai devreme sau mai târziu, te complici şi tu. Momentul acela este începutul sfârşitului. Din păcate, în lumea de azi, doar campionii sinuciderii lente prin complicaţii incurabile sunt recompensaţi. O lume ea însăşi complicată până la pierderea identităţii, a esenţei şi a direcţiei corecte nici nu se poate purta altfel cu promotorii săi, decât incitându-i la complicaţii. Trăim într-o lume complicată, deci, artificială. O lume pe care ne-o complicăm singuri, după chipul şi asemănarea noastră complicată, ca pe o hartă indescifrabilă pe care ne iluzionăm că o citim corect. Normal că merităm tot ceea ce ni se întâmplă.

M. Ghiţă Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time