Englezul care a vizitat Ploieștiul la revoluție și a fost urmărit de Securitate
  • Citit 251 ori

Englezul care a vizitat Ploieștiul la revoluție și a fost urmărit de Securitate

Dintr-un oraș aflat la 2.250 de kilometri de orașul natal l-am întâlnit pe englezul care a vizitat Ploieștiul. Înainte de a intra în poveste trebuie să spun că britanicii sunt oameni curioși, mai ales cei de vârsta a II-a și a III-a. Toți cei care întreabă „de unde ești“ nu se mulțumesc să afle doar țara de proveniență ci și orașul, zona.  Asta pentru că ei sunt foarte plimbăreți și foarte mulți au vizitat zona Transilvaniei, extrem de promovată aici de agențiile de turism. Eu le explic că Ploieștiul e orașul acela petrolier care fost bombardat de aviația americană în al Doilea Război Mondial. Mulți britanici vin în România la campionate de darts sau biliard, snooker organizate la București sau Sibiu. Alții vin pentru competiții de raliu, despre care nici nu se aude la televiziunile noastre.

În fine, revin la subiect. La un eveniment mă abordează George, un britanic de vreo 60 de ani, care știa că sunt străin. E un lucru care se află destul de repede pentru că deși stăpânesc accentul, vorbesc încă sacadat și nu am fluența necesară.  

-Salut, ești rus?
-Nu, român.
- Român, dar de unde?
-Vreți să vă spun orașul ?
-Da.
-Ploiești, un oraș industrial din apropierea capitalei
-A! Am fost în Ploiești

Rămân perplex, descumpănit. Îmi explică că a fost în România într-un tur al Europei cu bicicleta în 1989, când avea 30 de ani și că în noiembrie 1989 a fost la Ploiești și a stat chiar la Hotel Central.

„Băi ești nebun?“, gândi eu
„Am făcut un tur al Europei de est, inclusiv al României, am traversat toată Transilvania, Arad, Clujul, Brașov, Ploiești, București. În Ploiești am stat aproape o săptămână și m-am plimbat prin tot orașul pe bicicletă și cu aparatul foto de gât. Făceam poze la clădiri vechi, la oameni, la cozi. Nu eram surprins de atmosferă. Știam în mare parte care erau problemele celor din partea de răsărit a cortinei de fier. Am observat că mă urmărea tot timpul un autoturism alb.

La un moment dat când am vrut să fac poze într-o zona industrială din sudul orașului mașina albă a venit lângă mine și un bărbat mi-a făcut semn cu degetul că nu e voie. A zis „No photo, please“ și au plecat. Știam că eram ținut sub observație. Altă mașină mă urmărea de la distanță. Faza amuzantă era că eu mergeam încet cu bicicleta și ei trebuiau să meargă din spate cu aceeași viteză, lucru care făcea evidentă urmărirea. Câteodată mai mă depășeau, opreau și reluau urmărirea după ce treceam de ei.

- Dar nu v-au făcut nimic,
- Eram aproape sigur că ei știau că sunt cetățean străin. Și chestia asta asigura o oarecare protecție în fața unui eventual abuz. Doar jucam amândoi jocul ăsta.
-Ați văzut atunci cu ce greutăți ne confruntam acum 30 de ani
- Cam știam. Eu mă informam înainte de a vizita țările est-europene.

George îmi povesti că totuși i-au dispărut vreo trei role de filme din camera de hotel.
Amuzat l-am întrebat: „Chiar nu ați bănuit cine le-a sustras?“

Acesta făcu o figură surprinsă. „M-am gândit că băieții aceia care mă urmăreau… Dar erau cadre fotografice fără importanță pentru ei“.  
Și ce ați făcut după?
„Am plecat la București, unde am stat tot o săptămână. Era congresul partidului și îl realegeau pe Ceaușescu. Apoi am trecut în Bulgaria, unde picase Jidkov de la putere.“
Peste doi ani George călătorea, din nou, tot pe bicicletă în URSS, tocmai la timp pentru a pica în mijlocul tentativei loviturii de stat din august 1991, care-l dorea debarcat pe Gorbaciov. Acolo, la Moscova a cunoscut-o pe Tania, o tânără rusoaică protestatară, pe marginea unui tanc. Cu ea a rămas până la final. Tania a venit cu el în UK și au avut o căsnicie de poveste.

Lacrimile îi inundă orbitele. Îmi arată poza Taniei pe telefon. „A murit în ianuarie 2019. Avea 62 de ani. Am cunoscut-o lângă un tanc și nu ne-am mai despărțit niciodată. Am doi băieți acum“.
Se oprește, nu poate vorbi câteva minute. Strânge bastonul de parcă l-ar frânge în pumnul drept.
„Era frumoasă și curajoasă. Asta m-a cucerit! Cred, sper că o să fim în curând împreună“

La final mi-a povestit că vizitează familiei soției în fiecare an, undeva lângă Ekaterinburg și că a trecut la ortodoxie. Știe rusește și e foarte pasionat de istoria popoarelor est-europene. Am schimbat adrese de e-mail, dar niciodata nu am putut să-i mai scriu ceva lui George. Alex Policală

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time