Dovada că regia de transport e în faliment: Nae Alexandri ia cursuri de vioară de la George Botez

Dovada că regia de transport e în faliment: Nae Alexandri ia cursuri de vioară de la George Botez

Departamentul de Investigație de la punctulpeignat.ro a intrat în posesia unei fotografii care nu lasă loc de interpretare: TCE e în faliment, iar directorul acesteia, cunoscutul Nae Alexandri, zis și Nae, încearcă disperat să găsească opțiuni pentru a-și câștiga existența și în viitor, că fără muncă nu se poate, după cum în mod corect ne-a declarat chiar el, directorul TCE:

„Fără muncă nu se poate, domnule! L-am contactat pe domnul consilier George Botez, cunoscut pe Facebook și sub porecla de George Botez și i-am zis: George, numai tu mai poți să mă ajuți. Săritor din fire, domnul Botez a pus mâna pe vioara Stradivarius suflată cu aur pe care o ține la loc de cinste în sufragerie, exact sub cal, și mi-a cântat o doină de mi s-a umezit bujia, vorba șoferilor noștri de la TCE. De atunci facem intensiv, de câteva ori pe săptămână, de ne zic nevestele la amândoi: bă, o faceți cam des!”, a declarat emoționat Nae Alexandri, care se grăbea cu un Ikarus din 1978 cu burduf la pregătire la Botez.

Cu modestia care îl caracterizează în spațiul public, distinsul consilier George Botez ne-a declarat: „Nae e un om bun, că m-am întâlnit cu el în mai multe partide, peste tot e la fel de javră, iar perseverența e o calitate în zilele noastre, când nimic nu e moral”, a declarat cunoscutul om politic ploieștean supranumit printre utilizatorii de Facebook, din cauza limbajului, și „Smardoiul de pe Facebook”. „Îl voi învăța pe Nae tot ce știu, ca să poată să-și câștige o pâine cinstită și după această perioadă mai dificilă din viața sa, să moară Cichi Cean”, a dat asigurări ferme distinsul avocat cu eleganța care îl caracterizează.

Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. / Aranjament foto: Lucian Rădulescu (LU)

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time