Culisele trecerii lui Cristian Ganea la Pro România: A fost momit cu un sandviș tras cu o sfoară
  • Citit 354 ori

Culisele trecerii lui Cristian Ganea la Pro România: A fost momit cu un sandviș tras cu o sfoară

Cristian Ganea, candidatul Alianței PSD-Pro România la primăria Ploiești, s-a confesat jurnalistei Floriana Jucan de la Q Magazine, povestind, într-un interviu acordat „din tot sufletul”, drumul sinuos pe care a trebuit să-l parcurgă pentru a deveni candidat la funcția de primar al municipiului Ploiești. „Eram în sediul PSD și priveam, gânditor, în gol. Deodată, am observat un sandviș care mergea prin fața sediului. Mi s-a părut mie ceva suspect, motiv pentru care m-am luat după el”, explică Cristian Ganea.

Parcursul spre candidatură s-a dovedit a fi unul greu, candidatul fiind obligat să parcurgă, în patru labe, un drum lung, de la blocul CC Sud, unde e sediul PSD, până pe strada Vasile Lupu, la sediul Pro România, unde sandvișul a urcat scările și a intrat în partid. „Am intrat repede după sandviș, iar atunci pac!, s-a închis ușa. N-am avut de ales, a trebuit să mă înscriu în Pro România”, povestește Cristian Ganea.

Surse politice informează că și distinsul avocat George Botez a vrut să prindă sandvișul, însă a rămas agățat cu sacoul în ușa partidului, motiv pentru care candidează pe listele PSD. 

Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time