• Citit 157 ori

Competiție internă și la PSD! Motanul din sediu candidează și el la Primăria Ploiești: „Sunt mai vechi în partid decât Savu. Miau, securistu!”

grumpy-catVâltoarea politicii de Dâmbu nu îl lasă pe bravul senator Daniel Savu nici o secundă să doarmă liniștit în studio la Mihai Gâdea. Un episod din sediul municipal al PSD i-a stricat ziua senatorului ploieștean. În timp ce Savu discuta cu membrii PSD despre lucruri serioase, cum ar fi băsismul ori scandaloasa închidere a site-ului de cultură bet365, motanul partidului s-a trezit brusc din somn, a scuipat de trei ori și a răcnit în mijlocul sediului: „Bă, mă lași, tu nu te auzi!? M-am săturat, candidez și eu!”.

După această replică care a lăsat audiența cu gura căscată, motanul și-a marcat teritoriul pe pantofii senatorului Daniel Savu și și-a aprins o țigară arogant.

Senatorul Daniel Savu nu și-a pierdut cumpătul și a declarat că acceptă competiția, aceasta fiind una dintre condițiile democrației într-un partid politic.

„Îi recunosc vechimea în partid, de multe ori mi-a scris chiar el discursurile, este un băiat de treabă. Uneori îmi dă ponturi și la pariuri, mai discutăm despre fete, ca între băieți, cu toate că el este indisponibil, fiind puțin castrat. În fine, este un coleg pe care te poți baza. Plus că nici nu zgârie!”, a declarat senatorul Daniel Savu.

În final, cei doi competitori și-au strâns labele, au făcut poze și au asigurat babele din sediul partidului că nu le vor dezamăgi în scrutinul intern care se va desfășura până la data de 1 noiembrie. „Dacă câștig eu, îl voi face viceprimar, are o dicție care pă mine mă umple de respect”, a declarat senatorul Daniel Savu.

Pamflet. Fapte încă ireale.

sebastian ignatAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time