N-am văzut profet mai... (era să zic mincinos) prost inspirat ca Brucan! Cei 20 de ani pe care Oracolul din Dămăroaia ni-i făcea cadou în ianuarie ’90 pentru ca „românii să deprindă democraţia” s-au dus, hăt... de mult, în sensul că au mai trecut încă 10 ani de la termenul prorocit. S-au dus naibii, așadar, în total, 30 de ani, iar noi am deprins pe dracu’. N-am învăţat nimic. Nici măcar să votăm! Am votat prost de atâtea ori... Iar acum ne pregătim să mai votăm o dată, peste o săptămână. Aud din ce în ce mai des tot felul de brucani care anunţă că naţia va aduce din nou PSD-ul la guvernare... guvernarea locală de tip fanariot și guvernarea județeană baroniada roșie. Şi, culmea stupefacţiei, aproape că am ajuns să-i cred. Pe Brucan nu l-am crezut, dar de atunci am învăţat să suflu şi în iaurt. În concluzie, nu numai că nu ne-am obişnuit deloc cu democraţia (cum să te obişnuieşti cu ceva despre care habar n-ai ce-i aia?!), dar chiar tânjim după autoritarism, incapabili să concepem o altfel de societate, un alt tip de organizare şi de funcţionare, în afară de acela în care există un şef suprem şi un şef imediat care trebuie ascultaţi şi urmaţi fără crâcnire. Fiindcă, vorba unui vechi banc stupid: punctul 1. Șeful are întotdeauna dreptate; punctul 2. Când şeful nu are dreptate, se aplică punctul 1.

Am venit din Anglia forțat de condiții neprevăzute în patria noastră. Duminică luasem biletul și luni ajungeam la Otopeni. Un prieten bun m-a preluat de la aeroport. Am purtat pentru prima data masca în spații publice închise. În Anglia măsurile urmau să intre în vigoare cu întarziere. 
La Otopeni văd primii burtoși la pază și la taximetre, fumează și vorbesc tare între ei. De ce vorbesc tare?  Se adresează unor călători cu „tu“, „matale“ sau „dumneavoastră“ după o istantanee scanare vizuală.

Că-l cheamă Ianis, Nikos sau Dimitrios, contează mai puţin. Sau deloc. Important este că munceşte. Grecul munceşte! La șapte dimineaţa, iese pe terasă, îşi aprinde prima ţigară a zilei şi îşi bea cafeaua. La șapte jumate, pleacă deja cu prima camionetă încărcată cu răsaduri. Le duce, probabil, la piaţă. Sau, mai degrabă, la câmp, să le planteze. E clar că grecul are un „lot” cum ar zice Moromete, fiindcă, altfel, la ce i-ar trebui tractorul şi grapa şi celelalte utilaje şi unelte din spatele casei? Pe la 8, pleacă şi nevastă-sa, cu portbagajul plin tot de lădiţe cu răsaduri. E clar, oamenii ăştia nu se duc la plajă! Se întorc pe la şapte, opt seara. Pe la nouă, ies pe terasă, stau de vorbă, poate mănâncă ceva, beau vreo bere, nu se vede prea bine, e aproape întuneric, iar becul lor e destul de chior. La nouă jumate, intră în casă. Îmi închipui că adorm instantaneu, că doar nu s-or uita la Antena 3, până la doişpe noaptea... A doua zi, o iau de la capăt.

• Prostul clasei joacă barbut în spate și-ți fură mâncarea? Tratează-l cu respect – mâine va fi senatorul tău!
• Retardul din curtea școlii se exprimă cu „e mulți bani”? Împrietenește-te cu el, va fi ministrul Educației!
• Mitomanul clasei vorbește numai gogomănii? Ai grijă – ăsta poate ajunge chiar premierul României! Cumpără-i un suc!
• Fetița din banca 3 are Iphone nou de la părinți și își dorește de ziua ei să-și bage botox în buze? Sărumâna, doamna secretar de stat! Pup-o acum, că mai târziu p..a!
• Analfabetul ăla care e smardoiul clasei scuipă semințe și te amenință cu bătaia? Mai târziu va fi mai rău, fiindcă îl bagă tacsu funcționar la ANAF
• Râzi de labagiul clasei, că învață prost și și-o freacă în ultima bancă, nu? Prietene, ești neinspirat! Partidul îl va numi directorul Maternității!
• Proasta aia din banca doi, care vine îmbrăcată în mini la școală, e viitoarea ta europarlamentară, fraiere! Respect, sărumâna!
• Ai văzut-o pe țăranca din prima bancă îmbrăcată cu mileul de pe televizor? Boule, va fi primarul Capitalei!
• Nu-i așa că înveți bine, asculți muzică mișto și mă-ta te-a educat cu frică de Dumnezeu? Emigrează sau treaba ta: tu alegi!
  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Scena era pentru un pictor, pentru un regizor, mă rog, pentru cineva care să se fi priceput s-o  transforme în artă. Mi-a fost însă dat mie, un pârlit de gazetar bătrân, să asist la ea.

La început, ţara noastră a fost o ţară de sate. Tocmai de-aia, veşnicia s-a născut la sat. Unde era să se nască? Cred că, pentru azi, asta ar fi trebuit să fie tot, în sensul că acest amărât de material de presă (unii îi zic editorial, alţii, comentariu, mie nu-mi iese decât câte un amărât de material de presă), hai, acest articol, trebuia să se fi terminat deja. Două adagii sacrosancte din doi monştri sacri ai culturii române (la derută, n-am pus ghilimele), din Geo Bogza, prima propoziţie, respectiv din Lucian Blaga, treaba cu veşnicia, plus că-mi reuşise şi glumiţa cu semnul întrebării, gata, suficient! Ar fi fost ceva drăguţ, cu un aer de intelectualism rasat, chiar uşor filozofic. Lăsam şi un final deschis... Ca să nu mai vorbesc de frumoasa performanță ca măcar săptămâna asta să scap neînjurat.

• Înainte de transmisiunea live, distinsul George Botez a mai încălzit atmosfera din platou cu bancuri culte despre un tip „Marcu care trage într-un punct fix cu arcu”
• George Botez este atât de antic în funcția de președinte CL Ploiești, încât a venit la emisiune într-un sarcofag E Klasse
• Dacă ar mai fi existat USL, p..a emisiune!
• Dacă Nicodim ar fi avut păr, ar fi fost o altă discuție - mult mai stufoasă
• George Botez a declarat că merită să fie eternul președinte de ședință în CL Ploiești, fiindcă și acasă e strigat „Keops, du-te la sifoane”
• Avem și explicația pentru grimasa moderatorului Victor Preda, de la min 24:52: îi căzuse portofelul lui Botez pe picior
• Exemplu de eleganță politică: Nicodim și Botez s-au luat la bătaie numai după terminarea emisiunii
• Botez a fost confundat cu un turist japonez, la cât de tare s-a mirat de multitudinea problemelor din Ploiești
• Schimbul de replici a fost civilizat, candidații despărțindu-se cu strângeri de mână și cu gume pe fund
• Totuși, iată că PSD ar fi avut candidat la Primăria Ploiești. Totuși, n-a avut!
• George Botez este atât de bogat, încât nici nu știm dacă mai e cazul să publicăm textul ăsta

Nu ştiu de ce, zilele astea, mi-am amintit… poate toamna asta, care începe să se ia din ce în ce mai în serios… a trecut întâi o boare… a ruginit frunza din vii… cu promisiunea că niciodată nu fu mai frumoasă… ei, da!, duios de inevitabil… cu primul clopoțel, ca să recurg la o metaforă prăfuită… care, totuși, sună mai bine dect prima sirenă… ei bine, iată că știu de ce, zilele astea, mi-am amintit de anii de şcoală. De acel profesor de matematică, de fapt, care, atunci când vreunul dintre noi se canonea cu o rezolvare complicată la un exerciţiu simplu, mormăia mai mult pentru el: Mmda, mmbine... după care, cu mâna dreaptă arcuită deasupra capului, se scărpina la urechea stângă. Şi, când ne potoleam din râsul provocat de giumbuşlucul lui, dădea invariabil această sentinţă cu aparenţă interogativă: De ce simplu?... când se poate complicat...

Lumeeee, lumeee!!! Să afle tot românul! A venit circul! Cupolele colorate s-au instalat peste noapte. Trapeziștii politici se reped să facă salturi mortale cu plasă sau fără plasă, cu mască sau fără mască, că tot e pandemia pe capul nostru.

Unii vor strâmba din nas: Gunoi?! Da, pute!... mai ales acum, vara… vara asta care, gata!, oricum, a trecut ca o amăgire. Deci, azi, despre gunoi. Da, știu, dovadă că am spus-o deja, de ce trebuie s-o repet?... pute! Dar despre ce să fi scris? Despre politică? Sunteţi siguri că nu era mai rău? Bleah!