Nu ştiu ce se întâmplă cu noi, dar este imposibil să găsim pe cineva să ne facă mai mult rău decât suntem în stare să ne facem noi înşine. Luaţi separat, fiecare în parte, nu suntem cine ştie cât de diferiţi faţă de alţi oameni, de prin alte părţi de lume, ba chiar suntem comparabili cu cetăţenii multor state europene, luaţi individual, dar toţi la un loc devenim o teribilă forţă de autodistrugere.
N-am sărit nervos de pe scaun. Nici plin de spume de pe canapeaua unde revedem serialul MASH. Era normal să se întâmple. Pesedeul s-a apucat de remaiat. Nu ciorapi ci bersonalități (cu b) ce vor însufleți electoratul la fel de bine ca o găleată de plastic cu 2 guvizi în ea.
Nu ştiu cum se face, dar, din cele peste 40 de campinguri de la vest de Viena, am nimerit taman la unul administrat de un român. Asta a şi fost şansa noastră, fiindcă, altfel, nu mai era loc nici să întinzi o batistă. Aşa, băiatu’ ăla simpatic de prin nordul Ardealului ne-a dat voie să montăm cortul chiar pe peluza de la intrare, mai ales că i-am promis că nu rămânem decât o noapte. Şi, din vorbă-n vorbă, el, dornic să afle ce mai e prin ţară, noi, nerăbdători să punem cortul, mai ales că parcă şi începuse o ploaie măruntă, uite că mai apare şi o familie din Estonia, aşa că, hai, nene, că acuşi se umple peluza de corturi, de se supără ăsta bătrânu’ pe mine, că vă las aici, pe gazon, şi-mi taie din salariu, hai, instalaţi-vă şi pe urmă veniţi la mine, pe terasă, la un şnaps. Şi aşa am aflat că lucrează împreună cu fratele lui la “neamţ” de vreo şase ani, că au ajuns amândoi oamenii de încredere ai patronului, că le-a dat o casă cu terasă şi grădină chiar acolo, în camping, să locuiască gratis, şi de mâncat mănâncă tot gratis, la restaurant, iar banii îi trimit în ţară, la fratele lor cel mare, că au afaceri în zootehnie, două ferme de vaci şi porci… iar ei n-au mai fost în ţară de patru ani. Nu este niciunul însurat, iar aici în camping e treabă non stop, zi şi noapte, vară şi iarnă, fiindcă au grijă tot anul de cele peste 60 de căsuţe şi rulote în care locuiesc permanent “boşorogii” din Viena, care s-au săturat de zgomot, de stres, de lume, în general, poate și de viață, unii, şi preferă sălbăticia şi izolarea chiar și iarna, printre nămeţii de pe muntele ăsta…
Ca să fie clar din capul locului, este vorba de cuponul de pensie. Aş fi putut croşeta un echivoc drăguţ, dar nu-mi arde de glume şi mă şi grăbesc. Mă grăbesc să ajung la poștă. Poșta ”mare”! Asta era marți. Dumneavoastră de când n-aţi mai fost? De mult? Nu vă cred! După veşnica aglomeraţie, parcă am fi un oraş de farfurizi… are, n-are treabă, la 11 trecute fix o mulțime de oameni se calcă pe picioare la poștă. Năduşim la cozi de n-avem aer. Bine, acum mai e și efectul de mască. Dar tot mai miroase câte unul de înţepeneşti, deși el încă mișcă. Ce mască, frățioare? Face și ea ce poate… Aeeer! Aer condiţionat! Ce-ai, dom’ne, eşti dus?!, unde-ai mai pomenit dumneata aşa ceva? Auzi la el!, aer condiţionat la poştă, că doar aer condiţionat avea şi la mă-sa acasă…
Poliția Prahova continuă procesul de modernizare început recent, urmând să facă un pas important în asigurarea unui climat de siguranță și de voie bună în comunitate. În cadrul sistemului electronic de achiziții publice a fost publicată procedura de cumpărare a 500 de acordeoane care urmează să intre în dotarea tuturor patrulelor de poliție din județ.
Care stat? Ăsta care se ține de gât cu interlopii, cu securiștii de rit nou, cu afaceriștii de carton, cu proxeneții, cu bombardierii, cu politicienii corupți. Statul căruia tu, cetățean onest care muncești zi de zi, uneori și sâmbăta sau duminica, îi dai taxe, îți plătești amenzile, arunci gunoiul la coș, ai în casă cel puțin un raft ce conține chestiile alea numite cărți pe care, uimitor, le-ai și citit.
Marea amăgeală a formelor fără fond a început la noi în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate, când societatea românească încă feudală s-a iluzionat că se poate moderniza rapid, copiind diverse form(ul)e occidentale pe care să le aplice “fondului” nostru naţional, preponderent oriental, cel puţin în Muntenia şi Moldova. Iar în cazul în care acesta lipseşte, nu-i nimic, apare el, fiindcă, nu-i aşa?, forma creează fondul. Creează pe dracu!
Dezvoltatorul MRS a primit, deja, în blocurile și casele construite la marginea de nord a Ploieștiului, niște clienți fericiți și îndatorați la bănci, care s-au mutat în locuințele noi, de tipul „smart”, așa cum se laudă dezvoltatorul pe propriul site. Lucrul este îmbucurător, fiindcă orice proiect concentrează forță de muncă și impozite plătite la bugetul local și național. Hiba apare în momentul în care noii locuitori de tip „smart” s-au trezit că întâmpină o problemă de tip „stupid”, specifică ținutului mioritic în care locuim. Locuințele oamenilor sunt conectate la rețeaua de electricitate prin intermediul unui branșament electric destinat organizării de șantier. Care organizare a trecut, din moment ce noii locatari și-au preluat cheile caselor/apartamentelor.
Ştiam că suntem o naţie de tâmpiţi, dar nici chiar aşa, în asemenea proporție, adică jumate! Şi nu mă refer la câţi pică bacul, cu toate că şi melcul ăsta aleargă pe acelaşi culoar. Simt că deja vă sare muştaru’, dar lăsaţi!, că a fi tâmpit nu este chiar cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Nu înseamnă decât prost, idiot, imbecil, dobitoc, stupid, buimac, năuc, zăpăcit, tont, nătărău, nătâng, netot, nerod... Ce, e mai bine să fii hoţ? Ticălos?! Sau criminal!? Cum ar fi să fim o naţie de criminali, ai?, că mintea mea refuză să conceapă aşa ceva. Vedeţi, aşadar, că totul e relativ, iar a fi o naţie de tâmpiţi începe să devină, cum să zic?, dacă nu simpatic, cel puţin, suportabil.
Dacă trăiam într-o țară în care societatea ar fi fost ocrotită și administrată în cadrul unui sistem judiciaro-fiscal puternic, eficient, aflat în slujba comunității, nu sugrumat de indolență și corupție, ancheta asasinării unui interlop era urmată de o altă anchetă simplă, cu implementare rapidă: care este sursa celor câteva sute de mii de euro jucate sau împrumutate la barbut? Trei zile termen de justificare, după care potopul pe ei.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Vorbesc des cu prietenii mei rămași în România. Cu mici excepții, toți îmi spun că în țară lucrurile merg din rău în mai rău. Observ și eu asta, pentru că citesc zilnic știrile din România.
„Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.” Aşa începe o poezie care a făcut epocă, la vremea ei, fiind recitată peste tot, de la modestele serbări şcolare şi până la monstruoasele spectacole omagiale… şi continua: “E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare” (“Partidului”). A fost scrisă de George Lesnea, dar numele autorului are mai puţină importanţă, din moment ce poezia continuă să fie atribuită şi azi ba lui Dan Deşliu, ba lui Mihai Beniuc, ba cine ştie cărui alt poet de curte comunistă, pe ideea că tot o apă şi-un pământ….