Nu ştiu cum se face, dar, din cele peste 40 de campinguri de la vest de Viena, am nimerit taman la unul administrat de un român. Asta a şi fost şansa noastră, fiindcă, altfel, nu mai era loc nici să întinzi o batistă. Aşa, băiatu’ ăla simpatic de prin nordul Ardealului ne-a dat voie să montăm cortul chiar pe peluza de la intrare, mai ales că i-am promis că nu rămânem decât o noapte. Şi, din vorbă-n vorbă, el, dornic să afle ce mai e prin ţară, noi, nerăbdători să punem cortul, mai ales că parcă şi începuse o ploaie măruntă, uite că mai apare şi o familie din Estonia, aşa că, hai, nene, că acuşi se umple peluza de corturi, de se supără ăsta bătrânu’ pe mine, că vă las aici, pe gazon, şi-mi taie din salariu, hai, instalaţi-vă şi pe urmă veniţi la mine, pe terasă, la un şnaps. Şi aşa am aflat că lucrează împreună cu fratele lui la “neamţ” de vreo şase ani, că au ajuns amândoi oamenii de încredere ai patronului, că le-a dat o casă cu terasă şi grădină chiar acolo, în camping, să locuiască gratis, şi de mâncat mănâncă tot gratis, la restaurant, iar banii îi trimit în ţară, la fratele lor cel mare, că au afaceri în zootehnie, două ferme de vaci şi porci… iar ei n-au mai fost în ţară de patru ani. Nu este niciunul însurat, iar aici în camping e treabă non stop, zi şi noapte, vară şi iarnă, fiindcă au grijă tot anul de cele peste 60 de căsuţe şi rulote în care locuiesc permanent “boşorogii” din Viena, care s-au săturat de zgomot, de stres, de lume, în general, poate și de viață, unii, şi preferă sălbăticia şi izolarea chiar și iarna, printre nămeţii de pe muntele ăsta…