Povestea tomberoanelor colorate aterizate înainte de campanie pe trotuarele Ploieștiului
  • Citit 917 ori

Povestea tomberoanelor colorate aterizate înainte de campanie pe trotuarele Ploieștiului

Și dă-ne nouă, Doamne, campanii electorale în fiecare lună, ca să se mai miște lucrurile, Doamne! Să plouă, Doamne, cu tomberoane și cu asfalt, și cu parcuri, și cu Poliție pe străzi, Doamne, că n-a mai plouat demult, Doamne, amin! Acum, pentru că am terminat rugăciunea, vă împărtășesc această imagine cu tomberoanele selective montate direct pe trotuarele ploieștenilor, prin grija RASP Ploiești, a fostei administrații municipale și a Consiliului Județean Prahova care a dat, înainte de alegeri, la tot poporul. Dar ce zic eu a dat, zici că a plouat cu tomberoane la Ploiești! Parcă a dat Domnul drumul la tomberoane din cer, de nu mai are loc ploieșteanul nici să plimbe căruciorul și nici să-și parcheze mașina. 

Am încercat să aflu misterul acestor apariții colorate, pe care tronează mare sigla Consiliului Județean Prahova. Povestea începe cu aproximativ un an în urmă, cu o cerere a UAT Ploiești, prin RASP, via ADI Deșeuri. Consiliul Județean Prahova a bugetat, din fondul de investiții, suma necesară achiziționării, prin licitație, a respectivelor recipiente. „Ploieștiul a cerut, noi ne-am conformat, am organizat licitație, am achiziționat materialele și le-am predat la Ploiești. Orice primărie din Prahova poate să apeleze la CJ Prahova care, prin fondul de investiții, asigură aceste materiale, la cererea unităților administrativ teritoriale. Unde au fost amplasate și modul în care au fost amplasate cade în sarcina administrației ploieștene, aici nu mai este problema CJ Prahova”, explică Bogdan Toader, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova.

„Am primit sesizări din partea asociațiilor de proprietari referitor la modul în care au fost amplasate aceste containere. Acestea au fost aduse prin ADI Prahova și montate de către operatorul Rosal. Asociațiile au făcut cerere, după care RASP a înaintat cererea către ADI Prahova”, explică directorul RASP Ploiești, Raul Petrescu. Dacă există o decizie din partea fostei administrații a Ploieștiului care să indice zone de amplasamente corespunzătoare, care să nu afecteze traficul în parcări și pe trotuare, Raul Petrescu nu poate să ne răspundă. „Sigur că normal ar fi trebuit să se decidă zonele exacte de amplasare printr-o hotărâre din partea municipalității”.

Problema e că nu există niciun un document justificativ care să indice amplasamentele, cu alte cuvinte ADI Managementul Deșeurilor Prahova, cu ajutorul Rosal, a aruncat, la voia întâmplării, niște tomberoane de colectare selectivă prin oraș.

Așa, ca să dea bine. Pentru cine? - asta este o altă discuție. Noul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, spune că modul în care au fost amplasate containerele este defectuos: „Nu știu cum de s-a trezit operatorul de salubritate să amplaseze aceste containere la voia întâmplării, fără un studiu sau o decizie din partea factorilor din primărie. Voi verifica după ce voi fi învestit în funcție, deocamdată nu am acces la documentele interne. În mod sigur vom remedia această situație. Referitor la sigla Consiliului Județean de pe acele recipiente, nu aș vrea să comentez și să intru în discuții de natură politică. Ceea ce vă pot spune clar este faptul că voi verifica situația și vom acționa în consecință. Nu poți arunca, pur și simplu, niște tomberoane pe străzi, fără o decizie clară a primăriei care administrează domeniul public în Ploiești, doar pentru a te lăuda că ai făcut ceva, după ani de zile când nu ai făcut nimic. Vom vedea cum stau lucrurile după ce voi prelua mandatul”, spune Andrei Volosevici.

Cert este că sesizările din partea ploieștenilor curg. Tomberoanele blochează parcări, alei de acces, trotuare, tot. Mai mult, acestea ar fi „selective” doar pe desenul frumos colorat marcat pe ele, înăuntru gunoiul fiind amestecat la grămadă. După preluarea mandatului de primar, Volosevici spune că tomberoanele vor fi amplasate corespunzător. Sperăm că tot orașul va fi reamplasat. Poate, ușor-ușor, începe să arate a oraș. Amin!

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time