Atentat terorist sau implozie? Ferestrele Antena 3, stropite pe dinăuntru cu căcat după anunțarea rezultatului la referendum stars
Forțe de ordine impresionante au fost mobilizate duminică seara la sediul postului de televiziune Antena 3, de unde s-a auzit o explozie puternică urmată de un miros îngrozitor de fecale. Din primele informații furnizate de Poliție, sinistrul s-a produs imediat după anunțarea rezultatului la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, primul care a bubuit fiind moderatorul Mihai Gâdea, urmat de ceilalți invitați din studio. „A fost nenorocire, era căcat pe pereți, pe camerele video, pe operatori, pe ferestre, ferească Dumnezeu, ori s-au detonat în grup, ori a fost ceva involuntar, încă se fac cercetări”, a declarat reprezentantul ISU cu mâna la nas, stropind cu furtunul de apă niște zoaie cu căcat care fuseseră, odinioară, Mircea Badea Chiar El.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.