Dovada că Ploieștiul e înapoiat: Volosevici a primit mărgele colorate de la doi afaceriști spanioli

Dovada că Ploieștiul e înapoiat: Volosevici a primit mărgele colorate de la doi afaceriști spanioli

Faptul că Ploieștiul a rămas în urma Urziceniului nu mai reprezintă o noutate, iar umilințele prin care trec ploieștenii continuă. Doi afaceriști spanioli veniți cu treabă în Ploiești i-au oferit un șirag de mărgele frumos colorate primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici.

„Când am văzut în ce hal de primitivism sunteți, nu am găsit un cadou mai potrivit pentru șeful vostru de trib”, explică Manuel Villa Lobos, om de afaceri spaniol venit la Ploiești. Surpriza a venit din partea primarului Ploieștiului, domnul Andrei Liviu Volosevici, care s-a bucurat mult de cadou, a făcut două tumbe, a scos limba la spanioli și le-a oferit, în contrapartidă, un contract de asfaltări de 10 milioane de euro.

„Nu ne așteptam la un asemenea gest. Am fost și în republica Moldova, dar ăia sunt mai deștepți, a trebuit să le dăm mărgele plus un video recorder”, declară și Alupigus Balenciago, partenerul de business al lui Manuel.

  • Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile, în mod real, cu subiectul creației.
close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time