
Buget optimist la Ploiești în 2017. Primăria schimbă tabla pe Căminul Cultural și bagă discotecă sâmbătă
Ploieștiul se dezvoltă într-un ritm care poate să umple de invidie alte capitale de județ mai înapoiate, cum ar fi Clujul sau Brașovul. Proiectul de buget 2017 este atât de optimist încât reprezentanții administrației locale anunță proiecte de anvergură pentru comunitate. Dintre acestea, de departe cel mai important îl reprezintă învelirea cu tablă a acoperișului Căminului Cultural Ploiești situat în centru, lângă Bufet.
„Privim cu optimism anvelopa bugetară, prognozele arătând un an excepțional din punct de vedere financiar”, declară edilul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, mușcând ostentativ dintr-o Eugenia.
Primarul Ploieștiului asigură cetățenii că în 2017 vor fi bani pentru lemne la iarnă, iar ajutoarele sociale se vor da la timp. Totodată, edilul le promite cetățenilor că vor avea liber pe islaz tot timpul anului, să-și pască nestingheriți animalele.
De asemenea, Ploieștiul pare a fi atât de bogat încât se anunță chef de chef de ziua localității, primăria anunțând nume mari care vor urca pe scenă, dintre care amintim pe Nicu Paleru, iubitul Axinte de la Vacanța Mare și, surpriza evenimentului, îndrăgita Cornelia, regina incontestabilă a dansului oriental, pe care ploieștenii o pot vedea seară de seară la emisiunea „Chef de chef”, numai pe Taraf TV, 2 euro pe sms.
Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.