DNA promovează tradiția! Politicienii corupți, obligați să primească Capra în arest
Laura Codruța Kovesi dovedește că nu are un suflet de piatră, așa cum orice politician român ar fi tentat să creadă. Șefa DNA a propus Parlamentului un proiect de lege "în spiritul sfintelor sărbători". Textul prevede obligativitatea ca toți politicienii corupți să fie colindați cu îndrăgita capră.
„Vrem să aducem datina străbună și în arestul preventiv, astfel ca fiecare corupt să se bucure și el din plin de sărbători. Deși va fi puțin mai dureros la început, suntem convinși că până la urmă acest obicei strămoșesc le va aduce o pată de culoare în perioada sfintelor sărbători", a declarat procurorul șef al DNA.
De frică, Senatul a votat în unanimitate proiectul legislativ, farmacia Parlamentului reclamând, imediat după terminarea ședinței, epuizarea rapidă a stocului de alifie.
„Domnule, de când mi s-au numărat ouăle nu am mai primit o veste atât de plăcută, îmi vine să mă împușc în fularul Burberry de satisfacție, pur și simplu am fluturi în stomac", a declarat un anume A.N., vizibil îmbujorat.
Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- Zece amănunte legate de revocarea Codruței Kovesi de la șefia DNA
- Amenhotep al III-lea, citat la DNA Ploiești în dosarul Anei Maria Pătru
- Surpriză! După ce a șters praful, DNA Ploiești a găsit într-un fișet dosarul din 2011 al primarului de la Filipeștii de Pădure
- Accident de muncă! Procuror DNA, în stare gravă după ce i-a căzut pe picior portofelul lui Sebastian Ghiță
- Modificări în legea electorală: pe lângă semnăturile necesare validării, candidatul trebuie să ispășească în avans doi ani cu executare