Noroc chior: Motanul Vasile s-a frecat de pantalonii primarului și a ajuns director la Patrimoniu

Noroc chior: Motanul Vasile s-a frecat de pantalonii primarului și a ajuns director la Patrimoniu

Motanul Vasile a fost numit în funcția de consilier primar, de unde va fi detașat director la Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Ploiești.

Ascensiunea impresionantă e firească: într-o noapte, pe la 3, când primarul urca scările la primărie cu două plase de la non-stop, motanul Vasile a sărit pe piciorul edilului și s-a frecat de el, lingușindu-se ca ultimul motan.

Deși primarul s-a dezechilibrat, fiindcă era obosit, acesta nu s-a supărat pe Vasile, ba chiar i-a lăsat o sticlă de lapte lângă coteț, după care s-au apucat amândoi de vorbit până la 6 dimineața, ca doi buni prieteni. Vasile a primit o mulțime de informații despre administrație, motiv pentru care s-a simțit pregătit să aplice pentru post. Surse din Primărie ne-au spus că edilul a fost înduioșat de Vasile, fiindcă e posibil să fi rămas singurul lui prieten care nu-l înregistrează, ceea ce i-a întărit hotărârea de a-l promova serios în administrație. 

Din acea seară, cei doi prieteni petrec mult timp alături, ciocnind câte un pahar cu lapte și inventând noi metode diabolice de a chinui funcționarii, după care se distrează amândoi teribil, râzând în hohote pe scările primăriei, până când îi prinde răsăritul îmbrățișați.

  • Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile, în mod real, cu subiectul creației. Foto: observatorulph.ro
close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time