
Ploiești: vicele Săraru îi pune flori pe piept lui Polițeanu: „Voi prelua atribuțiile în cazul în care nu-și poate exercita funcția”
Întrerupem emisia pentru a vă anunța o știre importantă despre municipiul Ploiești, unde noul viceprimar al orașului, giuleșteanul Alexandru Săraru, are niște premoniții pe Facebook de ți se face părul cavou. Într-o postare inspirată (domnul Săraru e un rapidist chiar simpatic), Șumudică al Ploieștiului îi bagă niște vată în nas domnului primar Polițeanu, deși acesta pare sănătos și chiar apt de muncă, fiind văzut zilnic la servici. Ceea ce denotă că e viu.
„În urma deciziei de azi a Consiliului Local, voi prelua atribuțiile primarului Mihai Polițeanu, în cazul în care acesta nu își poate exercita funcția. Este o responsabilitate importantă, vă asigur că voi acționa cu seriozitate și devotament în interesul comunității”, scrie domnul vice Alexandru Săraru pe Facebook, fie-i postarea ușoară. În acest spirit încărcat de doliu, îi dorim și noi domnului Săraru succes în activitate, iar domnului Polițeanu sănătate multă și analize în parametri! Doamne ajută! Administrați în pace!
- Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Imaginea și replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile în mod real cu subiectul creației.
- Citește și: Prostul digital și lumea nouă