Apple, umilită din nou de concurență! Chinezii au lansat ieri IPhone 8 cu radio și leduri

Apple, umilită din nou de concurență! Chinezii au lansat ieri IPhone 8 cu radio și leduri

Lansarea lui IPhone 7 a fost umbrită de o nouă umilință pe care trebuie să o trăiască gigantul american Apple. În timp ce, miercuri, Tim Cook spăla la varză, lăudându-se cu sărăcia aia învechită numită IPhone 7, într-o suburbie din Shanghai s-a lansat într-o atmosferă de veselie și fast mult mai noul Iphone 8, produs de gigantul chinez Mapple.

„Dragi tovarăși și pretini, sunt bucuros să vă prezint pe ecranul gigant din spatele meu noul IPhone8, aparat produs în exclusivitate de compania noastră, Mapple”, a anunțat cu mândrie CEO-ul Mapple, Tin Tin Cook.

Reprezentantul gigantului chinez se laudă că noul aparat revoluționează lumea științifică, prin noile funcții, cum ar fi ecranul full color. Spre deosebire de modelul trecut, Mapple a renunțat la clasica ieșire audio de 3,5 mm. Portul clasic de conectare a căştilor reprezenta principala zonă prin care apa putea ajunge la componentele interne, această schimbare revoluționară făcând noul IPhone 8 rezistent la apă.

Mapple a schimbat butonul principal, trecând la un sistem cu feedback haptic, ce poate sesiza diferite nivele de presiune şi reacţiona, ajutat de sistemul miOS 10, în diverse feluri. Potrivit criticilor de specialitate, mIOS zece pare a fi un fel de Android din 2008 îmbunătățit de savanții chinezi.

Camera foto a primit un senzor nou, de 2 MP şi foloseşte o lentilă Smena care aduce suficientă lumină către senzor pentru a creşte calitatea fotografiilor făcute în lumină slabă.

Cei de la Mapple spun că iPhone 8 este net superior rivalului american IPhone7.

„Pe laterale am montat leduri foarte frumos colorat. Noul IPhone 8 are triplu sim și radio să asculți șlagărele preferate în drum spre fabrica unde lucrezi în regim de sclavie pentru noul IPhone7. Forte bun și ieftin, mai ales că la un IPhone 8 cumpărat primești încă unul cadou. Adică gratis”, a ținut să sublinieze Tin Tin Cook, CEO Mapple și patron la un magazin din Dragonul Roșu.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time