
Reformă radicală a sistemului medical: Cardul de sănătate devine card de cumpărături cu șase rate fixe
Guvernul continuă seria reformelor importante, astăzi fiind anunțate schimbări radicale în domeniul Sănătății. Concret, reprezentanții Executivului anunță desființarea cardului de sănătate, acesta urmând a fi înlocuit cu un mult mai util card de cumpărături cu șase rate fixe fără dobândă. Noul card va fi primit prin poștă de fiecare asigurat al sistemului public de sănătate.
„Cu card sau fără card, omul tot dă șpagă la doctor, că așa e tradiția încă din Evul Mediu. Cine suntem noi să ne batem joc de tradiție? Așa măcar orice contribuabil va folosi plasticul ăla pentru ceva util, cum ar fi să-și cumpere o plasmă, un telefon sau salam în rate”, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului.
„Este o idee foarte bună a Guvernului. Eu, de exemplu, am luat două bacterii de clostridium din spital și am înțeles, de la o doamnă asistentă drăguță, că pe a treia am primit-o gratis. Nu sunt sigură dacă nu e o ofertă mincinoasă, că tot cinci milioane am dat la doctor, dar în general sunt foarte mulțumită”, declară Filofteia Stanian, pacientă palidă de 78 de ani proaspăt externată după o operație complexă de unghie.
Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.