Primăria Ploiești, despre distrugerea copacilor din Cartierul Dorobanțu: stați liniștiți, montăm pomi cu led, facem frumos

Primăria Ploiești, despre distrugerea copacilor din Cartierul Dorobanțu: stați liniștiți, montăm pomi cu led, facem frumos

După ce a distrus frumusețe de copaci în cartierul Dorobanțu din Ploiești, primăria cu același nume vrea să repare dezastrul, anunțând un amplu proiect de montare pe viitorul asfalt a unor pomi tip veioză. „Cetățenii să păstreze liniștea, le punem leduri, le facem frumos, de ce țipă atât, chiar nu înțelegem”, transmite primarul Andrei Volosevici în timp ce ambalează la blană un buldozer.

Edilul Ploieștiului dă asigurări că va compensa pomii distruși cu plantări în alte zone ale municipiului. „După cum bine știți, am în derulare un proiect de plantare a 4 pomi tuia împreună cu directorul Lukoil în zona de nord a Ploieștiului. Dacă îmi dați voie să fac un calcul elementar pentru oricine stăpânește bazele administrației - A+A=B, iar A-A dă tot atât, sper că am fost clar”, explică edilul municipiului Ploiești, în timp ce ia un viraj strâns cu buloescavatorul peste un copăcel trist din cartierul Dorobanțu.

  • Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile, în mod real, cu subiectul creației
close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time