TZicneli (âncă) suportAbile (51) Plicul
  • Citit 49 ori

TZicneli (âncă) suportAbile (51) Plicul

Ploiești. Bariera Bucov. Vineri, pe la prânz. Nu am nicio treabă în zonă, dar acolo m-a dus soarta. Eu cu soarta nu mă pun, să fie clar, mai ales când e drăguță cu mine și îmi oferă un loc de parcare. Gratis! Deși nu aveam nicio speranță că tocmai aici am să găsesc așa ceva (vezi, din nou soarta!), uite că da: Oficiul poștal nr.1, popular, poștă. Bună ziua, un plic, vă rog. N-avem! Nu aveți plicuri? Nu! Poștă fără plicuri?! Da! Și funcționara începe să râdă. Blondă, ce să-i faci?! Drăguță, desigur, chiar simpatică: Scuzați-mă, și pe mine mă umflă râsu’. Nu face nimica!

E un râs care chiar îi stă bine, se cunoaște după ochi. Albaștri, normal! Pe mine, sincer, mă umflă plânsu’ dar îl trimit la plimbare. De ce să-i stric femeii buna dispoziție? Face și gropițe în obraji. Destul de adânci, dacă se văd și prin mască...
Pentru cazuri de-astea, fistichii, eu am o stratagemă. Ca să nu-mi consum de-a-n boulea neuronii proprii, scot la înaintare un alter ego. Am destui (unii le zic pitici, dar eu sunt intelectual) , câțiva sunt chiar OK. Super!, cum ar zice blonda. Și de când nu aveți?, întreabă primul alter ego, Pisălogu, de parcă asta conta. Eu dau să plec, el, nimic: Dar cum e posibil? Eu mă jenez, el continuă imperturbabil: E normal așa ceva?! În fine, ies. Pisălogu... să tacă?... aiurea: Mai bine întrebai de otravă de șoareci... că tot aia era. Auzi la el, ce țicneală!... întreabă de plicuri la... poștă!, când toată lumea știe că plicurile se găsesc la papetărie, maxim la chioșcurile de ziare.

Uite colo un chioșc, preiau eu decisiv: Bună ziua, aveți plicuri? Ce să am?! Plicuri... pentru scrisori! N-am! Ești tare!, face alteru’, ironic. Îl ignor demn. Păi, dacă mi-aș pune mintea cu toți ăștia… la câți alter ego am eu… Uite alt chioșc, acolo, pe trotuarul celălalt… și mă trage după el, să traversăm. Un șofer mai nervos ne ratează milimetric, dar mă țintește la fix: Bă, boșorogule!, mori acasă-n p. mea! Ce-a zis ăla?... că să mori acasă-n… scuze!... p. lui?… păi, cum vine asta, ce?, el stă cu tine, l-ai luat în spațiu?! Taci!... îi șuier eu la ureche… mă termini cu nervii! O fi și el supărat… n-o fi găsit plicuri!

Aveți plicuri? Plicuri, nu! Dăcât ziare, reviste, rebusuri d-ăștea, cărți…aaa, am vederi, dacă vă interesează! Nu… dăcât plicuri, forțez eu zadarnic o ironie inutilă. Încercați coloșa, la store! Mersi mult!, hai la store: Săru’ mâna!, aveți plicuri? Da! Aveți... plicuri?! Da!... mai mari sau mai mici? Deci, modelu’ ăsta sau ăsta? Nene Iancule, să trăiești, că ne trebuiești! Cum ziceai matale?... că: Toţi zeii! toţi au murit! toţi mor! Numai Norocul… că-mi și vine să pun ghilimele, bre… la naiba cu Două loturi, la naiba cu literatura, la naiba cu Caragiale… nici măcar de-un plic nu te mai poți bucura fără să-și bage el coada!

Un alt alter ego, Didacticu (v-am spus că am mai mulți, păi, fără ei, eram mort, pe pandemia asta!)... îmi șoptea insistent: Zi după mine, zi după mine: Numai Norocul trăiește, nemuritor… Câte vreți? Ce să…, scuzați-mă, cât costă? Zece bani bucata. Zece bani? Maamă, chilipir! Albe, frumoase, superbe, imaculate! Dați-mi cinci! Ia, dom’ne zece, ce, te zgârcești la un leu?... te face pe tine un leu?!... era alter ego, nr. 3, Risipitoru (de-aici încolo, îi numerotez, altfel mă încurc în ei). Vreau zece, vă rog! Un leu, zice domnișoara, zâmbind fermecător. E că ți-e puțin jenă?, face alter ego nr. 3. Cum să nu-i fie?, întărește nr. 4, Oportunistu, doar îl cunoști mai bine ca mine… scrie pe el că-i e! Așa, și?... ia, mai lăsați-l în pace!, dăștepților!, îmi ia apărarea nr. 5, Împăciuitoru, preferatul meu, pe când nr. 1, cică:

Cere și timbre, fraiere! Dați-mi și zece timbre, vă rog! Băăă, bă!, ce cretini!, timbre la store… se indignează nr. 2 de dragul nostru, dar era prea târziu: Timbre nu ținem, găsiți la poștă, uite, colo, peste drum! Ca la nebuni!, se enervează nr. 6, Pricinosu, eu m-am săturat… dă-mi cheile, v-aștept la mașină. Oricum, sunt în plus pe-aici! Corect!, sare și nr. 7,… Miștocaru, hai că merg și eu. Succes, bă, copii!, să nu veniți fără timbre, că vă dau la Acces direct, cu Vulpița și Viorel.
Am găsit timbre, am pus plicul la cutie, am plecat mulțumit, am ajuns acasă cu bine. Acasă? Hopa: De ce n-ai luat jumi-juma?, deci, cinci mici și cinci mari, că zici c-avea și mari… erau foarte bune pentru mărțișoarele mele, de exemplu, că stau risipite prin sertare… că nu-mi vine să le arunc. Și de ce nu ești atent când treci strada?... vrei să mă nenorocești?... dacă-ți rupea picioarele?! De la chioșcu’ de ziare, un rebusache, ceva?… și la store, niște șervețele umede, că precis avea, și un pix cu gel… Numai la tine te gândești! Și blonda?! Zâmbea frumos, da? De unde știi? Că zici că avea mască! Ah!, cine știe ce-o fi fost între voi?!
Eu rămăsesem mut, ca nefericitu’ ăla din reclama, care se-ntoarce de la farmacie cu mâna goală… la mă-sa-soacră! De alter ego ăia bățoșii nu mai zic nimic… mucles, da știți cum?!... parcă îi vaccinase cineva cu Sputnik V expirat și le blocase stima de sine… dom’le, nici pâs, înțelegeți?, de parcă nici nu existau… dăcât în capul meu. În concluzie: Băgați, tată, plicuri la poștă!

M. Ghiță Mateucă

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time