Gata cu haosul: se bagă circulația cu soț și fără soț, ca să nu întârzie Volosevici la servici

Gata cu haosul: se bagă circulația cu soț și fără soț, ca să nu întârzie Volosevici la servici

Șeful traficului ploieștean, primarul Andrei Liviu Volosevici, a reacționat imediat după bătaia de joc din traficul de vineri, când Ploieștiul a fost blocat tot de el și de Comisia de circulație, pentru a se organiza Zilele municipiului Ploiești.

După o analiză la firul ierbii, primarul a hotărât să nu mai aibă toți săracii voie să circule cu mașina prin Ploiești, după capul lor. Astfel, edilul municipiului Ploiești a introdus circulația alternativă, o zi da, una nu.

„După ce am analizat împreună cu nașul meu, care e șeful Poliției Locale, traficul din Ploiești, am rezolvat problema simplu și eficient, după cum mă cunoașteți: cei cu numere cu soț circulă azi, ăia cu numere fără soț mâine. Și tot așa. Vedeți dumneavoastră, dacă se vrea se poate, voință de nebun să fie”, a declarat primarul Andrei Liviu Volosevici în exclusivitate la Radio Trinitas.

„Este o decizie foarte bună, îmi voi duce copilașii la școală tot alternativ, la fel ca vineri. Până la urmă, cartea tâmpește. Ca să ajungi om mare, trebuie să fii descurcăreț, pontos și panaramă, uitați-vă la ăștia din primărie”, explică Costel Stanian, un șofer ploieștean cu numere provizorii de Olanda.

  • Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile, în mod real, cu subiectul creației
close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time