
Exclusiv: Cum își petrec personalitățile politice ale Prahovei Sfintele Sărbători Pascale
Adrian Dobre și-a terorizat mielul din gospodărie, încercând să-l îngrașe în ajun
Dezastru în blocurile tapetate cu bannerele în care apare Cristian Ganea: Fiindcă nu mai văd nimic afară, locatarii au crezut că e Crăciunul și au tăiat porcul
De nervi că nu i-a crescut cozonacul, Grațiela Gavrilescu și-a mai tăiat o dată toate bannerele electorale din centru
Radu Popescu s-a rătăcit pe sub masa din biserică, fiind căutat cu șoricari anti-tero special antrenați pentru astfel de situații
Cătălina Bozianu, candidatul PMP la Primăria Ploiești, s-a întors de la o întâlnire de Birou Politic cu Traian Băsescu. Momentan, s-a stabilizat după al treilea borcan de murături
Și consilierul Gheorghe Sârbu ține la tradiție Bradul de Paște e împodobit și își așteaptă colindătorii
Candidatul PRM, Iulian Teodorescu, afirmă că niște generali l-au informat precis că vine Paștele, susținând că are și documente în acest sens
Marius Fenichiu a postat pe Facebook un mesaj dur în care îl acuză pe numitul Iisus că a plătit romanilor 15 mii de euro ca să ocupe un loc eligibil în Biblie
Iulian Dumitrescu, candidatul PNL la Consiliul Județean Prahova, a respectat tradiția strămoșească, ciocnindu-le mai devreme: a sărit un gard.
Are valoare! Sebastian Ghiță a pus doi paji de la RTV să-i ciocnească ouăle în prime-time, fiindcă își permite
Voie bună și în familia doamnei de fier a politicii prahovene, Roberta Anastase: Victor a pregătit drobul, a dereticat prin casă și acum o așteaptă cuminte pe Roberta să vină de la băutură cu băieții
George Ionescu, copreședintele PNL Prahova, are sărbători fericite: a prins o cursă la Otopeni dus-întors
Senatorul Andrei Volosevici e cu nervii la pământ: oricât bea de Paște, nu scade sub 60 la sută
Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, bea de două zile cu mielul: „Chiar dacă nu ești pe loc eligibil, te sacrifici pentru partid, fii înțelegător!”
Senatorul Daniel Savu acuză Guvernul României de jocuri electorale mizere: „Rușine, ați pus Paștele înainte de campanie!”
Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- 12 chestiuni legate de candidatura lui Andrei Volosevici
- Zece detalii exclusive despre alianțele electorale din Prahova
- Surse: Vlad Cosma belește statul paralel și perpendicular prin platformele media din protofoliul lui Ghiță
- Reacții internaționale la maneaua lui Guță: Europa a ieșit din UE, România rămâne singura țară membră
- Conflict de muncă în Primăria Ploiești! Femeia de serviciu nu l-a recunoscut pe primarul Dobre și l-a alergat cu mopul