
Premieră HBO: În Sezonul 7 din Urzeala Tronurilor apare Olguța Vasilescu care dublează pensiile călare pe un dragon furat de la Daenerys Targaryen
Game of Thrones, celebra ecranizare a seriei „A Song of Ice and Fire” de George R.R. Martin, revine cu un nou sezon încărcat de aventură și imprevizibil în vara lui 2017, anunță HBO prin intermediul purtătorului de cuvânt al PSD.
Câștigătoare a 38 de premii Emmy, celebra saga povestește intrigile familiilor de nobili care se războiesc pentru a obține puterea, încercând în același timp să-i țină sub control pe „The White Voters”, creaturi umanoide bețive venite din Îndepărtatul Ținut Nordic Teleorman care trezesc morții la viață pentru a cuceri Westeros, supranumit și Micul Westeros.
„Noul sezon va debuta cu o surpriză, apărând în prim-plan ministrul român Olguța Vasilescu care va încânta publicul cu tot felul de năzbâtii aventuroase. Mai întâi, fiind pesedistă, fură un dragon din grajdul lui Daenerys Targaryen, după care promite, din zbor, invadatorilor din Nord dublarea pensiilor dacă se întorc în pădure și nu mai atacă Westeros.
Am avut emoții, că practic terminam sezonul din primul episod, nimeni nemaiavând chef să se lupte cu nimeni. Vedeai peste tot White Voters la cârciumă, dormind mangă în șanț. Era să ne distrugă serialul doamna Olguța”, oftează producătorul HBO în exclusivitate pentru punctulpeignat.ro.
Totuși seria va continua, după ce intriga a fost revitalizată de necunoscutul Florin Iordache, un actor de mâna a doua care joacă rolul unui bou ce reușește să enerveze pe toată lumea din Westeros într-o asemenea manieră încât până și sinistrul rege Joffrey țipă prin palat „#rezist!”.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- Olguța Vasilescu, derutată: Oare iar am amestecat băutura, sau chiar am fost propusă în două zile la două ministere?
- Răsturnare de situație. Florin Iordache, bisexual?! Ieri a dat muie, azi avem imagini când ia
- Ședința CEx PSD este blocată. Olguța Vasilescu a vărsat Săniuța pe ordinea de zi
- Iordache e de neoprit. Comisia de la Veneția a rămas fără portofele
- Vești bune de la New York. Olguța Vasilescu a dublat salariile la ONU