
Viorica Dăncilă, marele absent de la Bac 2018. „He-he, sunt ocupată cu programul de guvernare. Bacu îl dau la anu, în 20-19”
Ghinion pentru premierul României care nu reușește nici anul ăsta să își dea examenul maturității, că e ocupată cu dezvoltarea patriei noastre. „Sunt privelegiată să ocup poziția de primul ministru a României, nu am timp de chestii minoritare, cum ar fi Bacalaoreatul, he-he!
Sigur că orice elev îi e frică de examenuri, însă eu nu sunt elev, sunt premier, na! Make a foto?”, a susținut Viorica Dăncilă într-o alocuțiune fără sonor, în timpul unei ședințe de Guvern în care s-a luat în discuție explozia Robor din cauza șobolanilor #rezist și a lui Soros, care le dă 10 lei pe câine care protestează.
„Le cer scuze miilor de repetenți care nu au luat Bacul din cauza acestui sistem stalinist și au trebuit să fure și să dea în cap, ca să își crească copiii care vor fura și ei și vor da în cap la oamenii care mai muncesc în țara asta să plătească taxe și impozite pe care să le fur eu și să îmi mai ridic un etaj la casa aia a mea care e mică, cât un centru de municipiu”, a declarat liderul social-democrat Liviu Dragnea, care amenință că va organiza proteste imense, doar să avem răbdare să găsească iar motorină pentru autocare.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- EXCLUSIV: Gândurile care i-au străbătut capul Vioricăi Dăncilă în timpul discursului susținut de Dobre
- În cadrul unui summit CE, premierul Viorica Dăncilă a ros pupitrul, după ce hârtia cu discursul i-a fost zburată de curent
- Eveniment literar. Viorica Dăncilă, președinta UE, și-a lansat volumul „Fâs cu fâs”
- Mister sau puteri paranormale? Viorica Dăncilă a primit o delegație a oamenilor de afaceri japonezi care, ulterior, și-au făcut sepukku
- Prea bătută-n cap! În loc să remanieze miniștrii, Viorica Dăncilă le-a remaiat ciorapii