Cabinetele ginecologice de apartament sunt în vogă la Ploiești. Doctorilor le tremură rău mâna

Cabinetele ginecologice de apartament sunt în vogă la Ploiești. Doctorilor le tremură rău mâna

Adio, clinici private de fițe! Un studiu sociologic realizat pe un eșantion de mămici corporatiste 40+ reflectă rezultate interesante atunci când vine vorba despre alegerea controlului ginecologic profilactic.

Majoritatea mămicilor sondate afirmă cu tărie, chiar cu entuziasm, că se simt mult mai atent tratate în cabinetele ginecologice de apartament decât în clinicile alea de fițe care au împânzit Ploieștiul. „E puțin frig când te pregătești de control, dar și la final, când primești rezultatul sperat, ehe!”, explică G.M., o mămică care merge la control profilactic „cam de două ori pe săptămână”, potrivit declarațiilor sale din presă.

„Trendul evident către ginecologii de apartament se manifestă mai mult iarna. Am observat că în sezonul estival nu mai are nimeni chef de control, bate vântul prin cabinete. Iar doctorii stau degeaba triști, fără să mai tremure deloc”, explică dr. Manuel Stanian, psihanalist ginecologic la Universitatea de Medicină Petrol și Gaze Ploiești.

Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Imaginea și replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile în mod real cu subiectul creației.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time