Se vede că a intrat în PSD! Volosevici, declarații dure: „Am găsit laptop de scris la Peneleu”

Se vede că a intrat în PSD! Volosevici, declarații dure: „Am găsit laptop de scris la Peneleu”

Ca să mai termine odată cu obrăznicia în Ploiești, edilul Liviu Volosevici a făcut ce trebuia să facă demult, luând clar și concis decizia de a deplasa niște ortaci beți la Gara de Vest, ca să facă ordine cu presa obraznică și cu derbedeii de consilieri care nu il aprobă de fiecare dată când deschide gura.

„Primarul municipiului Ploiești a hotărât că e timpul să facă liniște în oraș, invitând un vagon de oameni de bine la noi în municipiu. Rugăm cetățenii orașului să stea în case câteva zile, până termină domnii respectivi cu elementele huliganice din oraș”, informează Biroul de Comunicare al Primăriei Ploiești.

Potrivit documentului cetățenii din vagon vor planta flori în fața Casei Albe, asigurând în același timp ordinea și liniștea în centrul orașului nostru, acțiune în cadrul căreia vor vizita și câteva redacții de ziariști derbedei, cărora le vor oferi câte o floare de mină în dar. La finalul activității cetățenești, minerii vor lua masa barul Bravo din centrul municipiului nostru, după care se vor deplasa în mod organizat către Blocul 7 etaje, unde vor susține un moment muncitoresco-artistic, în sensul că îl vor dărâma împreună cu sediul PNL Ploiești de la parter.

„Dragi cetățeni, mă adresez dumneavoastră mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care l-ați dat la chemarea noastră! Avem de a face cu elemente fasciste care s-au dedat la acte de vandalism pe site și în consiliu. Delegația de cetățeni se va deplasa către Casa Albă pe care vrem să o reocupați dumneavoastră. Vă mulțumesc”, a declarat Andrei Liviu Volosevici în fața turiștilor veniți din Valea Jiului.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time