Miroase a pușcărie: CSM Ploiești – cum să ai, la discreție, trei milioane de euro bani publici și să-i împarți după pofta inimii

csm ploiestiVă dau exclusivitatea, însă din lipsă de timp revin mâine cu amănunte legate de CSM Ploiești. Aproximativ trei milioane de euro sunt bugetați anual și prăduiți discreționar de o șleahtă de politruci agățați în funcții. Fără licitații, fără Consiliu Director, fără selecție de oferte.

Suma despre care vorbeam mai devreme se află la dispoziția instituției condusă de către doamna director Luminița Albu, aterizată în funcție dintr-un accident exclusiv politic. Sigur că, din aceleași motive politice, doamna va și zbura de acolo, împreună cu adjunctul acesteia, Marian Stănescu, un tip specializat în a se lăuda că este tot timpul la ușa primarului, atunci când răspunde la telefon, aceasta părând a fi singura sa calitate profesională.

În rest, aud că ar fi tip de viață, băiat bun. Mai mult, are hobby-uri ecologice – omul crește oi și capre prin curțile altora. Să fie sănătos, fiecare cu preocupările lui.

Când este sunat cu probleme importante de serviciu, Stănescu are replica următoare: „Acum intru la primar, se rezolvă, uite acum vorbesc” – pac, închide telefonul. Sigur că niciodată Stănescu nu este în stare să rezolve nimic, în afară de menținerea sa pe post. A reușit asta atât cu Bădescu în funcție, trasferându-și, în prezent, buzele către dosul lui Iulică Teodorescu, de mână cu șefa sa, care a reușit să mă scoată din sărite din mai multe motive pe care le voi enunța tot mai pe seară.

De la funcția de casieră, doamna Albu a reușit să ajungă contabil șef al instituției, după care director în fruntea CSM. Și pentru că familia este întotdeauna pe primul loc, stimabila directoare susținută de către stimabilul viceprimar cu atribuții de primar Iulian Teodorescu (noroc, Iulică!) nu a uitat să îi dea un loc de muncă și stimabilului său soț.

Domnul Albu a reușit să dea lovitura: de la funcția de instalator a ajuns inspector cu 8 ore pe zi în cadrul clubului aflat în subordinea CL Ploiești. Soțul doamnei director mai câștigă încă 2300 de lei lunar și dintr-un contract separat de prestări servicii, ca antrenor de fotbal. Gurile rele spun că nici măcar patalama nu are pentru acest post.

De aici începe, însă, adevărata distracție. Din gălăgia de bani aflați la dispoziția pixului doamnei director Albu, respectiv bugetul CSM, 90 la sută reprezintă salariile instituției.

Vă dau, acum, doar exemplul echipelor de handbal, unde se toacă lunar 5 miliarde de lei vechi. Plus doctor – 9500 lei noi pe lună. Plus preparator fizic – 15000 lei. Plus chirii, mese, cazări și deplasări. Totodată, jucătoarele au salarii de 25 000 lei.

Doar atât, deocamdată. Revin cu date oficiale care vă vor face părul măciucă.

PS: Îmi recunosc autocenzura de până acum. I-am lăsat în pace pe oamenii ăștia. Tata lucrează în cadrul instituției, la bazinul de înot Vega. Nu m-am băgat. Însă odată cu informațiile primite și cu alte mizerii despre care vă voi povesti, mi-am ieșit din fire. Oamenii profesioniști, dedicați sportului, sunt batjocoriți, în timp ce indivizi aterizați de pe stradă, având singurul merit că au lipit afișe în campanie, ajung să dirijeze destine și instituții. Sigur, vor spune că am ceva personal cu ei. Atât vor înțelege, fiindcă atâta pot. Nu, băieți și fete, nu e personal – doar că ceea ce faceți voi sabotează, în mod direct, buna desfășurare a activității sportive în Ploiești. Mă opresc că am și alte treburi la ora asta. Stați pe-aproape, că nici măcar nu am început.

PS: Nu, Iulică, te rog, nu suna! Bem o cafea după ce public ce am de publicat. Până atunci, o zi bună tuturor. A, uitasem: și vineri, în emisiune, pe Wyl TV, la Punctul pe Ignat, de la ora 23.00, voi vorbi despre subiect. Keep in touch!

Sebastian Ignat

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time