• Citit 482 ori

EXCLUSIV. Ganea și-a scris deja discursul de învestire ca primar interimar al Ploieștiului: „Jur ca eu să vă stric Paștele. Așa să-mi ajute sfântul Iepuraș!”

cristian ganeaPentru că mazilirea lui Iulian Teodorescu este deja vizibilă și de pe Pluto, apele politicii au început să clocotească, iar politicienii fac ce știu ei mai bine – trag sforile. Punctulpeignat.ro a intrat în posesia discursului pe care îl va recita viceprimarul Cristian Ganea, cu ocazia viitoarei învestiri în funcția de primar interimar al municipiului Ploiești.

Discursul este scris pe o piele de cămilă, iar textul i-a fost revelat lui Ganea de către arhanghelul Ghiță într-o noapte fără lună, însă cu manelele vecinilor din Mihai Bravu date la maxim.

 

„Stimați ploieșteni, mă numesc Cristian Ganea și sunt dependent de politică, așa să-mi ajute Dumnezeu. A, n-am dat pagina, mai e!

Deci, ca să zic așa, interesul ploieșteanului este lucrul care mă mână în munca mea de zi cu zi, ca să muncesc mult și să demonstrez că cu credință și iubire vă pot servi interesele, așa să-mi ajute Dumnezeu. Aoleo, mai e o pagină, mă scuzați!

Îi mulțumesc domnului Teodorescu, că mi-a pasat mandatul de încredere, vă promit că de Paște va fi ca de Crăciun, adică vom agăța iepuri ornamentali de la Poștă la Catedrală, care să ne lumineze, că merită și copiii noștri să simtă spiritul Paștilor, cu iepuraș și cu imaginea cunoscutului mântuitor Iisus cărând o cruce cu leduri plină de cadouri pentru cei mari și cei mici… ce paștele mă-sii mi-a scris ăsta aici!?

Oricum, vom amenaja de Paște o iesle în care Iepurașul în scutece va fi înconjurat de magi care îi vor căra morcovi, așa cum scrie în Scripturi, iar doamna viceprimar Iolanda o va interpreta pe Prințesa Sofia care îl va plimba pe iepurașul Trifoi în lesă, iar un sobor de preoți curvari de la Sfântul Ion vor recita în slip cunoscutul psalm „Ca o apă cristalină”, potrivit cu nivelul cultural al politicienilor prahoveni.

De asemenea, pentru că am avut la Ploiești cel mai urât Crăciun din istoria postdecembristă a României, îl vom aduce și pe Moș Crăciun într-o sanie cu role trasă de reni, încercând să îmbinăm cât mai multe sărbători într-una, să fie belșug pentru toți ploieștenii care vor reuși să iasă din iarnă. Vom avea și fasole cu cârnați la statuia lui Mihai Viteazu, La mulți ani, România, Paște fericit, Crăciun îmbelșugat! Votați USL! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Notă: Pamflet. Discurs ireal. Însă previzibil.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time