Exclusiv! Alte postări duhovnicești legate de starea jalnică a Ploieștiului făcute de primarul interimar Iulian Teodorescu
După ce a declarat că luminițele, oricât de colorate ar fi, nu vor ajuta la iertarea păcatelor și că lumina vine din credință și nu din focuri de paie care pot mirosi urât, apreciatul om de cultură cu atribuții de primar Iulian Teodorescu a ținut să facă câteva completări pe pagina personală de Facebook legate de situația actuală a Ploieștiului:
- „Tramvaiul 102 nu vine pe linie, cum ar crede orice păcătos căzut în păcatul râvnirii la ce are Apusul, ci pe cărarea sufletelor noastre luminate de Credință, slăvit fie Domnul nostru Iisus Hristos!”
- „Proorocul Osia zice: întoarce-te, Iulică, la Domnul Dumnezeul tău, căci ai căzut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de căință! De vom citi psalmii lui David, vom vedea că acolo se vorbește de iertare prin pocăință și pocăința constă în întoarcerea la Domnul Hristos și la învățătura Evangheliei Sale, care ne zice clar să nu semnăm nici o hârtie, că vine Antihristul de pe Cantacuzino și ne bagă în control judiciar sau, Ferească Sfântul, într-o chilie mică și întunecată, unde ne căcăm la comun, fiindcă am înfăptuit păcat și spurcăciune mare de achiziție directă la ghirlande, amin!”
- „Pasajul de la Vest nu ne iartă blasfemiile din ultimii 20 de ani de administrație. Însă cu credință și trei cruciulițe la oglindă vom traversa calea ferată, slăvit fie Domnul nostru Isus, cel care crește nivelul de trai, scade gigacaloria și semnează Bun de plată!”
- „După cum citim în Sfânta Evanghelie, dacă pe fața pământului există fel de fel de suferințe, boli și necazuri, cauza este numai păcatul celor care visează la luminițe și focuri de paie care ne trimit cu gândul la zbaterile Ghenei! Salvați-vă sufletele! Stați în întuneric voi și pruncii voștri!”
- „Fondurile europene pe exercițiul 2014-2020 nu vin la Ploiești dacă depunem sute de proiecte la POSDRU, ci numai după ce vom ajuta o bătrânică să traverseze strada și vom hrăni aurolacul din scara blocului. Slăvită ești tu, Maria cea pururea virgină!”
- „Sunt unii care trăiesc în vrajbă cu vecinii, frații, cunoscuții, cumnații, sunt deci oameni cărora le place cearta și gâlceava. Când se apropie timpul de spovedanie și de împărtășanie, caută să se împace, însă după puțin timp iarăși caută râcă și dușmănie, și așa o țin multă vreme, visând la tramvaie verzi pe pereți și lucruri drăcești ca luminițe și alte năzbâtii. Toți aceștia să nu creadă că-L înșeala pe Dumnezeu. O mare pedeapsă îi așteaptă chiar aici, căci primesc foc în gura lor la împărtășanie și nu vor scăpa nici de dreapta judecată a lui Dumnezeu, care după cum ne învață scripturile de socializare, votează chiar și din diaspora, amin!”
- „Ploieștiul arată ca ieslea Pruncului, ca să mai uităm de cele lumești și să ne apropiem de Lumina cea Sfântă, așa cum cu evlavie citim în învățăturile Sfinților Părinți. Pocăiți-vă și plătiți-vă impozitele, că nu știu pe unde scoatem cămașa la Anno Domini 2016!”
Notă: Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- Proba de foc. Cine suntem și încotro ne îndreptăm / tzICNELI (încă) SUPORTABILe (47)
- Zece detalii legate de bomba din cartierul MRS
- Surse: Primarul Dobre a depășit 1 Mach și tot crește. Foto exclusiv
- Zece chestiuni despre fostul agent de informații Eugen Prună, consilierul primarului Adrian Dobre
- Grigore-ntr-o Ureche continuă cronica. Astăzi, viceprimarul George Pană