Iar a rămas PSD fără candidat la Ploiești! La o băută tovărășească, Ganea a fost ales primar la Harbin
Râdeați de Iohannis că lipsește de acasă, însă mai sunt și alții! Primarul interimar al Ploieștiului, Cristian Ganea, nu se mai întoarce din China, după ce a fost ales oficial primar al municipalității din Harbin.
Avionul oficial a venit în România fără primar, Prima Doamnă Municipală primind, la coborârea delegației oficiale, o simplă scrisoare din partea celui care de azi se numește tovarășul Cris Ti Ga Nea.
„Draga mea soție, cu bucurie în suflet te anunț că eu rămân aici. Atât de mult le-am plăcut gazdelor, încât m-au ales primar în trei zile, mi-au dat funcții înalte în Partidul Comunist Chinez și cazare cu bufet suedez all inclusive. Nu-ți spun că am primit și repartiție de la partid într-un bloc în centru, la Galeriile lor, cum ar veni. Te pup și îți voi trimite pachet. Ai grijă de motanul Fifi”, scrie tovarășul primar Ga Nea.
Surse apropiate Executivului ne-au declarat că totul s-ar fi întâmplat la un șpriț cu tovarășul prim secretar din Harbin, care a fost încântat de charsima primarului Ploieștean: „Tu grasunule primar la noi, spus bancuri bun, să vada popor chinez ca nu toți suntem slab și comunism aduce bunastare și fericiri la popor. Cin, Cin!”, ciocni paharul tovarășul Prim, chiar înainte de a vomita pe costumul oficial al lui Ganea, luat de la Balif.
Tovarășul primar Cris Ti s-a declarat onorat de poziția primită, promițând ca în cel mai scurt timp să își însușească istoria Chinei și a Partidului Comunist, în special învățăturile cunoscutului activist, tovarășul Dalai Lama.
Pamflet.punctulpeignat.ro
Articole înrudite
- Zece detalii exclusive legate de prima ședință a Consiliului Local Ploiești ținută pe acoperișul primăriei
- 12 chestiuni legate de candidatura lui Andrei Volosevici
- Exclusiv comunicare internă PSD Ploiești: „Dacă vă caută Bădescu, anunțați imediat conducerea”
- Emoții teribile pentru primarul Adrian Dobre în prima zi de școală: city-managerul Teodora Marin a uitat să-i pună sandvișul în ghiozdan
- Jale la TNL Ploiești. Din cauza seniorilor, tinerii radiați se înmatriculează în Bulgaria