
Sursele politice rectifică: Nu primarul din Bușteni s-a înscris în PSD, ci PSD s-a înscris în Savin!
Gafă monumentală a analiștilor care au citat eronat surse din politica prahoveană! Marți a circulat zvonul fals cum că, vezi Doamne!, primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, s-ar fi înscris în PSD. „Greșit! Profund greșit!”, subliniază reputatul politolog ploieștean Raimond Stanian.
„Asta e chiar ridicol! Întreg PSD Prahova și-a depus adeziunea în domnul Savin, nu invers. Ar fi chiar culmea, la banii domniei sale, să se deplaseze domnul Savin la Ploiești ca să se înscrie într-un amărât de partid, fie el și PSD. E la mintea cocoșului că o asemenea anomalie de proporții tectonice nu se putea întâmpla”, explică reputatul analist politic.
„Deci practic eram la mine la hotel, la Alexandros, când am văzut că se adunaseră în parcare câteva mii de pesediști veniți de la Ploiești. Inițial, am trimis ospătarii cu niște mâncare să le dau de pomană. După ce au lins platourile, oamenii au fluturat buletinele în aer și au început să scandeze „Ne înscriem în Savin / E partidul cel mai fin!”.
Ce să fac, am acceptat. Practic am semnat în cramă protocolul de fuziune dintre PSD Prahova și mine, pe persoană fizică. De azi mă cheamă Organizația Emanoil Savin Prahova”, a declarat fostul cetățean Emanoil Savin, devenit actualmente filială județeană de partid politic.
Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- Mihaela Duță, noul director al APM Prahova, e însetată de motorină. Cam de trei plinuri pe zi.
- Zece detalii exclusive despre alianțele electorale din Prahova
- Ziua copilului în Ploiești. Poezii secrete compuse de politicieni
- Reacții internaționale la maneaua lui Guță: Europa a ieșit din UE, România rămâne singura țară membră
- Conflict de muncă în Primăria Ploiești! Femeia de serviciu nu l-a recunoscut pe primarul Dobre și l-a alergat cu mopul