Zece detalii care sigur ți-au scăpat de la alegerile interne din PNL Ploiești stars
În timpul ședinței PNL Ploiești, în lume au murit 17.420 de oameni în urma accidentelor rutiere, a seismelor și de râs
Blat: George Botez a pierdut la câteva voturi în urma lui Adrian Dobre, pe motiv că, vezi doamne, el trebuie să piardă în PSD, nu în PNL
Numitul D. Oprea m-a numit „parazit”, „pseudojurnalist”, insinuând, totodată, că iau bani ca să îi ponegresc imaginea. În mentalul purtătorului de bisturiu, subsemnatul este un fel de maidanez care îndrăznește să urineze democratic pe soclul renumitului chirurg prahovean, fapt de neconceput pentru insul respectiv. „Parazitul” de mine a fost onorat cu câteva flegme verbale de către mondialul Oprea, care a catadicsit să își coboare prodigioasa privire: Cine paștele mă-tii ești tu, mă, să îmi pomenești ilustrul nume? – cam așa a sunat, de fapt, mai pe românește, postarea lui Oprea adresată subsemnatului.
Întotdeauna plini de voioșie și puși mereu pe giumbușlucuri, cum îi știți, liberalii prahoveni au decis cum va decurge testul final pentru a se stabili candidatul la Primăria Ploiești. Astfel, Marius Fenichiu, Dan Oprea și Andrei Volosevici vor fi supuși unei competiții de anduranță la iubitul joc Șotron.