Redacția

Redacția

email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

INTERVIU. Am discutat cu Nicușor Dan: „Livache cânta cu Șobo. Mai târziu și-au făcut o trupă, Teldrum, de muzică braziliană” stars

Punctulpeignat.ro s-a întâlnit cu Nicușor Dan care  la un moment dat a avut simțul umorului pentru aproximativ o secundă și jumătate. L-am miștocărit pe Livache, colegul de trupă a lui Șobo și a lui Melcu din Teldrum, după care am analizat golul din capul Olguței, trecând și prin mileul lui Firea. Discutând aplicat despre criza din interiorul USR, am descoperit că Nicușor Dan schimbă pamperși, însă nu dă și cu cremă la fundulețul copilului, ceea ce e puțin ciudat, însă totuși pare de treabă, că a insistat să plătească și cafeaua, fapt pentru care, milog cum sunt, fac interviul ăsta demn și corespunzător. Enjoy! 

Autor: Sebastian Ignat

So fucking fun! Festivalul medieval "Ploiești, Târg Domnesc" – o perfuzie cu civilizație între fabrici și uzine stars

Am ajuns vineri în zona Bulevardului Castanilor cu o strâmbătură la purtător, aruncând un ochi vizibil chiorâș către recuzita actoricească care avea să alcătuiască, în următoarele trei zile, Festivalul medieval Ploiești ( i mean, what the fuck - Festival Medieval la Ploiești? Ce se trage pe nas la Primăria Ploiești? Așa am zis. Stupid me).

Uite, Dobre, unde ne-ai adus! Din cauza lipsei teraselor și a vieții de noapte, mii de ploieșteni au ieșit cu gălețile să strângă apă de ploaie, ca să nu moară de sete stars

Pentru că nu avem terase în Ploiești și putem să murim de sete, sute de mii de ploieșteni ies cu gălețile pe străzi ca să strângă apă de ploaie, să își salveze viețile. În timp ce așteaptă să se umple gălețile cu apă, mai spun și câte un banc, să își descrețească frunțile și să uite că nu au viață de noapte și sunt atât de nefericiți, așa cum bine subliniază presa pesedistă din oraș care este formată din alți nefericiți care nu numai că nu au viață de noapte, dar unii dintre acești nefericiți nu au nici măcar viață de zi, ca să înțeleagă ce e viața în general.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Dovada că regia de transport e în faliment: Nae Alexandri ia cursuri de vioară de la George Botez stars

Departamentul de Investigație de la punctulpeignat.ro a intrat în posesia unei fotografii care nu lasă loc de interpretare: TCE e în faliment, iar directorul acesteia, cunoscutul Nae Alexandri, zis și Nae, încearcă disperat să găsească opțiuni pentru a-și câștiga existența și în viitor, că fără muncă nu se poate, după cum în mod corect ne-a declarat chiar el, directorul TCE:

Descoperire istorică: Se împlinesc 420 de ani de când Mihai Viteazul a ridicat Ploieștiul la rangul de Târg Auto Domnesc stars

O eroare istorică de proporții urmează să fie reparată după spectaculoasa descoperire a unui hrisov de acum 420 de ani zidit în temelia magazinului Omnia. În document se contrazice tot ceea ce știam până acum despre originea Ploieștilor: Viteazul voievod Mihai Viteazul nu a ridicat municipiul la rangul de Târg Domnesc, ci de Târg Auto Domnesc, semnând documentul chiar în fața restaurantului President, pe cocoașa unui iobag pe nume Crângașu, care vindea bragă în zonă.

Detalii exclusive despre primul Festival Medieval de la Ploiești: Păduchii din perucă vor fi reali, la fel epoca și premiile stars

Pentru autenticitate, în centrul Ploieștiului se va organiza o tombolă cu decapitări, fiind vizați datornicii la impozitul local cu vechime mai mare de șase luni

Primilor zece executați prin firman SPFL li se vor înfige capetele în pari amenajați în jurul locației unde iarna este ieslea cu Mântuitorul, ca să se bucure și cei mici

Bârfe de la munte. Superba viceprimăriță a orașului Breaza are o privire de nu-mă-nregistra stars

Orașul Breaza din județul Prahova era cunoscut opiniei publice din România pentru două lucruri: aerul curat și dosarul Hidro Prahova. Știți, aventura aia în care cumnatul lui Victor Ponta a fost priponit din cauza unor pârdalnice de țevi lăsate de izbeliște. Iată, stimați cititori, că de acum în orașul Breaza se întâmplă și lucruri bune, imaginea prezentată alăturat punând realitatea într-o lumină mult mai caldă, mai umană.

Singurul angajat din Primăria Ploiești care nu e la cursuri pe litoral e disperat: „Sunt la Bran, ca săracii din privat, și plouă întruna” stars

Preocupaţi zi și noapte să gestioneze impecabil treburile administrației locale, angajaţii din Primăria Ploieşti s-au bulucit în această vară la cursuri de specializare plătite din bugetul local şi derulate pe litoralul românesc. Ba chiar unii, ca să fie siguri ca se vor concentra la studii şi nu le va zbura gândul acasă, şi-au luat cu ei la hotel şi familia.

Abonează-te la acest feed RSS
close

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time