Un cocalar a fost arestat pentru terorism, după ce a declarat că îi place să dea sharia pe Facebook
Banii fără număr, CD-urile cu Florin Salam sau faptul că e „mafiot de mafiot” nu l-au putut ajuta pe Raimond Stanian din Ploiești să scape de mascații SRI, care au dat buzna în garsoniera cocalarului, arestându-l, nu înainte de a-i aplica și o serie de bastoane pe cocoașă.
„Numitul Raimond Stanian, cocalar ai cărui dușmani mor de invidie, după cum ne-a declarat la audieri, a declarat că a vrut să zică altceva pe Facebook, dar, pentru că la cei 34 de ani ai săi nu știe să scrie foarte bine, a făcut gafa asta. Nu avem ce să-i facem, momentan l-am predat omologilor de la CIA, care îl vor încarcera la Guantanamo, unde va primi un tratament special, cu alifie, cu tot ce trebuie”, declară purtătorul de cuvânt al SRI.
„Domnu răportăr, să moară copiii mei dacă nu dau sharia zilnic, mai ales la fete de fete, că e leșinate toate dupe mine. Le-am zis și la domnii mascați, dar mai rău m-au bătut. Vreau să fac o sesizare la CEDO, dar cică sunt cea mai rea specie de terorist - teroristul manelist - și nu am dreptul decât să tac”, declară, cu ochii în lacrimi, Raimond Stanian, cocalarul terorist.
Expertul CIA venit la București pentru a-l prelua pe Stanian a dezvăluit, în exclusivitate, câteva dintre tehnicile de interogare la care va fi supus cocalarul-terorist.
„În primul rând, îl vom obliga să se spele pe dinți zilnic. După care îl vom obliga să asculte toate albumele Metallica, într-un program intensiv de opt ore pe zi. Și cea mai grea tortură, la care majoritatea cocalarilor cedează, este privarea de semințe. Într-o săptămână spune și ce-a supt de la sânul mă-sii”, se declară optimist reprezentantul CIA la București.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
- Intervenție ISU la primărie! Pompierii l-au descarcerat pe consilierul Prună, care rămăsese cu urechea lipită de un borcan lipit de perete
- Facebook, omagiu emoționant adus Vioricăi Dăncilă: A apărut emoticonul He-He
- Dovadă superbă de civism. 80 de hoți de buzunare protestează în Ploiești: „Cum să închideți, bă, Halele Centrale, sunteți nebuni?!”
- Dumnezeule, cât de influent era! Adrian Radu i-a cerut lui Dobre șpagă promițând că îi poate convinge nevasta să-i facă ciorbă de perișoare la prânz
- O nouă amenințare teroristă! A fost înființat Califatul Stat Manelistic în Moldova și Muntenia