Aflu, de la 2000 de kilometri, cu scârbă și stupoare că DIICOT clasează dosarul violențelor din 10 august. Faptul că am fost gazat de șapte ori, chiar dacă în naivitatea mea credeam că legitimația de presă îmi oferă o oarecare protecție și modul cum slugile cu pulane ale lui Carmen Dan au acționat împotriva unor oameni pașnici a fost motivația de care aveam nevoie ca să părăsesc România.
Trăim în epoca fake news-ului, iar asta se vede de departe! Presa prahoveană a titrat știrea potrivit căreia viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, a intrat în Pro România, o știre cât se poate de eronată care a pus pe jar întreaga lume politică de pe Dâmbu. Surse din cadrul Pro România informează că, într-adevăr, vicele Cristi Ganea ar fi vrut să intre în Pro România, însă a rămas blocat între tocurile ușii de la sediu.
IPJ Prahova a cerut ca noile Dacia de Poliție să nu mai fie prevăzute cu centuri de siguranță, „fiindcă pe colegii noștri îi doare fix în cur de exemplul pe care îl dau comunității”. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, tot sindicatul Poliției se plânge că polițiștii nu au primit BMW-uri, „ca-n Germania”, uitând că ăia n-au doar mașini bune, dar sunt și proști făcuți grămadă, în sensul că își pun mereu centura și nici prin cap nu le-ar trece să îi vadă cetățenii fără centuri la volanul mașinii de poliție care este plătită din banii contribuabilului obligat să poarte centura de siguranță, conform legislației în vigoare.
Alegerile locale se apropie cu pași împleticiți, iar partidele aruncă în luptă nume grele din politică. Este și cazul ALDE, unde oferta propusă ploieștenilor conține un cocktail incendiar: Emil Calotă, Horia Toma, Fane de la barul Bravo și Paul Palaș de la Restaurant Berbec. „Ce lume mică - doar câteva mese!”, explică analistul politic Radu Stanian pentru punctulpeignat.ro.
Nefiind prea dus prin lume, deh, dictatura de tristă amintire, care acu e doar o amintire, acum aproape 2 ani, am ajuns în Olanda. Și vreo lună și jumate n-am pupat televizor, singurele informații erau facebookul și ce ascultam la radio în mașină când mergeam la muncă. Urmează o poveste adevărată, scurtă, e drept, dar hai să fie:
În februarie a.c., un domn numit Mihai Ivașcu publică un material de presă, nu contează pe ce site, preluat apoi și purtat ca sfintele moaște ale prostiei fudule prin tot felul de site-uri, sub diverse titluri, dintre care, însă, eu îl prefer pe cel inițial: „De ce e limba română o limbă unică”? Și nu-l prefer așa, de un capriț, de un pamplezir, ci fiindcă vine cu răspunsul inclus: Ca să se mire proștii!
Incident fără precedent în fața Rosal Prahova, unde Mihai Polițeanu, candidat pe listele USR la CL Ploiești, a deșertat un tomberon plin cu gunoi menajer! De sub capac s-a rostogolit, printre pet-uri și coji de cartofi, senatorul USR George Marussi. Îmbrăcat într-un costum impecabil, Marussi și-a scos coaja de banană de la rever, a zâmbit politicos, după care s-a împiedicat de secretarul Felix Bulearcă, care tocmai ieșea și el, în patru labe, din același tomberon. Cei trei politicieni USR au dat autografe, s-au îmbrățișat cu electoratul, după care s-au întors în tomberon, unde își pierduseră hârtiile cu strategia integrată de dezvoltare a Ploieștiului. Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Săptămâna trecută am devenit ușor melancolic, după ce la masa de lângă mine domnul Dan Diaconescu împreună cu domnul Bogdan Chireac, zis și Morsa competentă, dezbăteau, alături de niște distinși pesediști, viitorul politic al celui care și-a sacrificat iahturile, libertatea și dinții din gură pentru a scoate poporul din căcat, reușind umitoarea performanță de a-l afunda complet.
Dacă eu scriu acum o frază, să zicem asta: ”Prostia este periculoasă, fiindcă prostul scoate ceva din context, face o observație stupidă asupra acelui ceva, elaborează ad hoc sau, cel mai adesea, preia o teză cât mai aberantă posibil, și, în cele din urmă, sclipind de suficiență de sine și doldora de certitudini false, se înverșunează agramat și se avântă nebunește în a da și a răspândi soluții dintre cele mai fanteziste, comițând deja un rău aproape ireparabil care, amplificat la scara întregii societăți și, conexat cu tot felul de alte fenomene psiho-sociale și cultural-economice, poate să declanșeze evenimente grave, cu consecințe catastrofale”… deci, dacă eu am scris deja această frază, cu siguranță se vor găsi mulți care să-mi reproșeze, în cel mai bun caz, doar ironic, dar nu exclud deloc varianta grosolană, sau direct obscenă, că: ”Bine, mă, deșteptule, ești tu deștept care te pricepi la toate și faci pe nebunu’ că dai tu lecții la toată lumea, dar cine spune că ai tu dreptate și nu prostul ăla așa cum îl jignești tu pe cel care gândește altfel decât tine”. Și, cu asta, dialogul s-a terminat, comunicarea este blocată, taberele stau față în față, ostilitățile pot să izbucnească oricând.
Dintr-un oraș aflat la 2.250 de kilometri de orașul natal l-am întâlnit pe englezul care a vizitat Ploieștiul. Înainte de a intra în poveste trebuie să spun că britanicii sunt oameni curioși, mai ales cei de vârsta a II-a și a III-a. Toți cei care întreabă „de unde ești“ nu se mulțumesc să afle doar țara de proveniență ci și orașul, zona. Asta pentru că ei sunt foarte plimbăreți și foarte mulți au vizitat zona Transilvaniei, extrem de promovată aici de agențiile de turism. Eu le explic că Ploieștiul e orașul acela petrolier care fost bombardat de aviația americană în al Doilea Război Mondial. Mulți britanici vin în România la campionate de darts sau biliard, snooker organizate la București sau Sibiu. Alții vin pentru competiții de raliu, despre care nici nu se aude la televiziunile noastre.
Gonind pe autostradă cu 130 la oră, apuc să văd, totuşi, un indicator mai aparte, altul decât cele rutiere: MUZEJ MOTOCIKLOV. Atâta tot, adică de ajuns doar pentru a mă nedumeri: Dom’le, ăştia chiar au un muzeu al motocicletei?! Vă daţi seama şi după indicator, nu numai după autostradă, că nu era la noi. Se întâmpla undeva în Slovenia. Ajuns acasă, normal că am dat buzna pe internet. Da, în comuna Vransko, există un muzeu al motocicletei, cu o colecţie de peste 100 de piese, excelent conservate, profesional etalate, cu piese şi subansamble, cu date şi informaţii despre istoria industriei de motociclete, despre modele, despre concursuri, campioni, performanţe etc. Ştiţi cum e cu internetul – îi dai un minut şi-ţi ia toată ora. Şi aşa afli că la Solihull, în Anglia, există Muzeul Naţional al Motocicletei, cu 850 de exponate, etalate pe vreo patru hectare, că în Germania se află ceva asemănător – expoziţii permanente de motociclete în diverse muzee de tehnică şi industrie. Să nu credeţi că la noi nu... Prin 2009, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, a fost o “expoziţie de motociclete clasice şi de epocă”, deschisă vreo lună şi ceva, despre care citez opinia unuia care a văzut-o: “din păcate nu pot să o recomand prea călduros. În total sunt 21 de motociclete din care 4 - 5 îngriite şi faine (...) În rest, parcă le-au strâns dintr-un hambar părăsit şi le-au aruncat acolo”. În replică, dau şi opinia altuia, despre muzeul din Slovenia: “Muzeul (…) dispune şi de locuri de cazare ieftine şi restaurant, adică o excursie cu motorul până acolo ar fi perfectă pentru orice motociclist interesat un pic şi de istoria motocicletei, nu numai de cum să te dai pe o roată“.
Pentru că e sezon estival, iar românul vara își face plaja, iar iarna Crăciunul, sute de mașini s-au înghesuit să ajungă pe insulele grecești ca să-și deșarte degrabă doritorii de plajă, soare, ouzo și zorba grecul, că e la modă.
De la 2000 de kilometri depărtare o veste pe care cred că mulți o așteptați mi-a atras atenția și m-a făcut să mă bucur că sunt ploieștean. Da, deci se poate! Acu, dacă trece și covidu, Smiții din Anglia, Hanșii din Germania, Pierrii din Franța, Van Gohii din Olanda și chiar cioplitorii de bumerange din Australia, vor striga în cor că cea mai mare dorință a lor e să vină în valuri și să viziteze orașul ”aurului negru”. Și le vor explica rudelor, prietenilor și necunoscuților întâlniți la coadă la supermarket că obiectiv turistic mai bun de vizitat nici că nu se mai există pe lumea asta. Taj Mahal? Neee. Piramidele? Niște vechituri. Parisul? Fii serios, mon cher. Ploieștiul. Ăsta e noul trend pe radarul oricărui turist care se respectă străbătând lumea cu rucsacul în spate, cu camera foto de gît și selfie stickul în buzunar.
După ce, în zi de leafă, trăieşti emoţia nervoasă, dar sublimă, că, în fine, şi cardul tău este un card ca toate cardurile, deci, cu banu' pe el, te apropii de bancomat deja întărit sufleteşte. Asta e! Bagi codul, dai să-ți vezi soldul… mda, momentul adevărului, banca și-a luat deja ce i se cuvenea, din... atâta salariu, ți-a rămas doar… atâta, banii tăi... te-ngălbenești puțin, da' trece repede. E, tot e bine! Măcar nu ești singur pe lume. La o adică, poți să te împrumuţi și luna asta la bucăţica aia de plastic. Fiindcă supermarketul a ajuns ca biserica, te duci numai duminica, împreună cu familia, acum te învârţi o oră prin Hale, reuşind performanţa de a umple o jumătate de sacoşă cu numai 150 de lei. Mai cumperi şi de pe platou de vreo 50 de lei, e vremea cireşelor, nu?, plus că pofteşti la nişte cartofi noi înăbuşiţi cu ceapă verde şi mărar... În fine, un sfert de oră cu tramvaiul, te ralaxezi, făcând nişte exerciţii de imaginaţie.