„Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.” Aşa începe o poezie care a făcut epocă, la vremea ei, fiind recitată peste tot, de la modestele serbări şcolare şi până la monstruoasele spectacole omagiale… şi continua: “E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare” (“Partidului”). A fost scrisă de George Lesnea, dar numele autorului are mai puţină importanţă, din moment ce poezia continuă să fie atribuită şi azi ba lui Dan Deşliu, ba lui Mihai Beniuc, ba cine ştie cărui alt poet de curte comunistă, pe ideea că tot o apă şi-un pământ….

Am stat ceva vreme și m-am tot gândit dacă să scriu despre mirobolanta alianță anunțată mai ceva ca vaccinul antiCovid. Care s-a petrecut la Prahova, mai exact în Ploiești pe acoperișul Primăriei. PNL a bătut gheara cu USR și PLUS ca să înhațe scaunul de la Consiliul Județean. Nimic rău până aici. Trebuia la un moment dat ca dreapta să-și arate tricepșii. Numai că...

Politicienii cu politicienii, săracii cu săracii! Odată cu introducerea măștii obligatorii, a devenit aproape imposibil să mai recunoști care politician bagă mâna mai adânc în bugetul public, fiindcă toți sunt mascați, ca niște bandiți adevărați ce sunt. „Practic, masca le completează, în mod armonios, aspectul. Până acum furau la costum, pozând în tipi culți, de bun simț. Era un chin! Acum, după ce și-au pus mască, se simt și ei în largul lor, ca niște tâlhari adevărați”, explică epidemiologul Emil Calotă, făcând cu ochiul de după mască.

„Au trecut 77 de ani de când eram tânăr și am bombardat Ploieștiul, văd că nimic nu s-a schimbat”, declară, emoționat, un veteran american, uitându-se emoționat la gropile din Ploiești. „Ce frumos au conservat orașul, parcă ieri am dat ture deasupra MC Donalds Nord, this is incredible”, explică John Stanian, acum în vârstă de 97 de ani. John a zburat din Libia având la bord 800 de kilograme de trotil, pe care l-a aruncat deasupra șoselei Vest, în zona Lămâița. „Au tras nemții în noi cât au tras, dar cel mai greu a fost cu antiaeriana românească, care folosea cornete cu bold. Anyway, it was very bad, m-am întors acasă cu fundul ciuruit”, explică John Stanian delegației oficiale formată din primarul Adrian Dobre și city managerul Teodora Marin, care l-a și întrebat pe om dacă a adus cafea din state.

Uite, n-am ce face şi mă f. şi pe mine o grijă. Câţi membri de partid or fi în ţara asta?! Așa… toți la un loc, nu contează culoarea carnetului și nici cotizația la zi, membru să fie. Nu sunt chiar atât de disperat, ca să mă intereseze câţi are fiecare partid în parte. Şi, oricum, n-aş afla adevărul, fiindcă ăştia mint şi când numără, nu numai când respiră. Aş vrea să aflu doar câţi sunt în total. Cu toptanul, cum zice moldovanul, normal că sunt priviţi de către politicieni ca o turmă de credincioşi, adevăraţi bigoţi politici care, în tratatele de politologie, sunt numiţi, uşor maliţios, “electorat captiv”. Deci, să fie un milion? Când sunt întrebaţi intempestiv de către vreun reporter cu caş la gură: Câţi membri numără partidul dumneavoastră?, dacă nu-l iau la mişto pe novice, şefii de partide dau ochii peste cap, înghit în sec şi îndrugă cai verzi pe pereţi, scuipând la repezeală ceva ce poate semăna cu nişte sute de mii. Hai, să fie un milion, în total.

Nu, nu ştiu ce să mai cred. Nu mai ştiu ce să cred despre noi înşine, despre poporul ăsta, despre naţia asta, despre ţara asta, despre populaţia asta şi despre conducătorii ăştia pe care şi-i alege şi apoi nu-i mai respectă, dar continuă să-i tolereze. Pe jumătate, sunt înclinat să cred că e vorba de un blestem istoric. Orice-am face, orice-am drege, nu ne iese. Oricât am fi de buni, de inteligenţi, de competenţi, de cinstiţi, harnici, bine intenţionaţi şi responsabili, pur şi simplu, nu ne iese nimic din ce încercăm, dăm greş de fiecare dată când ne propunem ceva şi o luăm în barbă original, după care ne punem ori pe criticat, ori pe jelit.

Culmea, astea două ne ies de minune! La făcut, nu ne prea pricepem, dar la dat cu părerea suntem imbatabili. Jumatea ailaltă mă somează însă să nu fiu chiar atât de superstiţios şi de fatalist, până la a aştepta cu mâinile în sân să se producă minunea deşteptării, pe care, iată, zadarnic o invocă de vreo sută şi cincizeci de ani încoace poezia aia revoluţionară care, culmea!, nici azi, când a ajuns imn naţional, nu-şi produce efectele!

Sau e invers? Oricum nu e bună nicio variantă. Și nu știu de ce încă nu mi-am pierdut din puțina naivitate ce-o mai am și încă mă mir ca proasta în târg când văd cum se face politica made in Miorița. Acum, că se apropie alegerile cu masca pe figură și dezinfectantul de mâini în buzunar, primarii din enșpe mii de localități s-au trezit peste noapte că de fapt sunt în partidul greșit, că fără vina lor au fost atrași de o doctrină nepotrivită inimii și trupului din dotare.

Lehamitea e anticamera abandonului… locul ăla sinistru, sufrageria tuturor ororilor, unde, dacă ai apucat să intri, gata!, nu mai ai nicio scăpare, poate doar scăparea pe tine, fiindcă, odată ce-ai abandonat, înseamnă că nu te mai preocupă nimic, nu te mai interesează nimic, nu-ți mai pasă de nimic, nici măcar de ceea ce se poate întâmpla cu tine însuți dacă ieși pe stradă în chiloți… și o iei așa, în neștire, spre niciunde. Sigur că e greu. Sigur că e infernal să dai piept zilnic cu minciuna, cu impostura, cu hoția, cu ticăloșia, cu manipularea, cu prostia... cu acel oribil țunami devastator care năvălește peste tine din toate pozițiile – din politică, de la serviciu, de la primărie sau de la spital, de la televizor, din ziare, sau, mai ales, din feisbucul nostru cel de toate zilele și a trei sferturi din nopțile noastre.

După ce a uitat cât a dat din coate și i-a trecut jena de a fi slugărit pilele care au decis loteria funcției, directorul începe să creadă că s-a trezit în scaun fiindcă este el tobă de carte, ca absolvent al universității din Moreni (nu este universitate la Moreni?... aveți răbdare!) și specialist nevoie mare, dottore doldora de patalamale care-i atestă tot felul de specializări și tot neamul de calități. Somitate!

• Lângă bomba mare a fost descoperită o bombiță mai mică, băgată într-un plic cu hârtii de 500 de euro
• Bombița mai mică a fost adusă de niște românași discreți, care s-au ocupat de autorizația de construire
• Autorizația de construire este legală, desigur, ca să n-avem discuții și cu MRS, că ne-am săturat de scandal
• Vestea descoperirii unei bombe de 200 de kilograme în șantierul MRS a produs o vie agitație fix în Primăria Ploiești, din motive care n-au nici o legătură cu plicul de mai sus
• Sfat pentru MRS: când săpați la fundația următorului bloc, aveți grijă, că găsiți și doi nemți de la antiaeriană
• Legenda spune că din cauza bombei, blocurile MRS au prea puține lifturi raportate la miliardele de apartamente construite pe nivel
• Am mai scrie ceva despre șpăgi, însă devenim repetitivi și părem puși pe scandal, fapt absolut fals!
• Dacă aveați impresia că la Ploiești nu a fost concordie în decursul acestui mandat, proiectul MRS contrazice orice praf din ochii alegătorului
• Poate n-ați înțeles: a fost tovărășie, tăticule, așteptați lista de întreținere și vă veți convinge!
• Că tot veni vorba de întreținere, oare o grămadă de băieți din Primăria Ploiești chiar își vor permite două întrețineri? Cum, chiar și trei?!

Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.