Ora 3 dimineața, trupele Ministerului de Interne înconjurau Piața Universității. Fostele trupe de Miliție și Securitate botezate acum Poliție și Trupe de Paza și Ordine cu căști metalice inscripționate cu denumirea „Poliția“ acționau pentru evacuarea pieței de „elementele declasate“ care o populau de aproape 2 luni. Se fac sute de rețineri, oamenii sunt bătuți, alergați, călcați în picioare. Se vorbea de aproape 300 de persoane reținute fără motiv. Se fac rețineri inclusiv în interiorul Universității și Institutului de Arhitectură.

În cazul de față nu este cazul nostru, nu pentru că nu avem destui idioți prin elita politică, ci pentru că România este puțin mai mare ca economie și populație încât să poată face erori economice care să nu coste prea mult.  E vorba de republica Muntenegru care a intrat in incapacitate de plată.

La englezi au fost alegeri locale, cu un an mai târziu decat alegerile parlamentare, ca sa nu iasă bulibășeală. Aici cele mai importante alegeri, sunt alegerile pentru consiliul comitatului, un fel de consiliu județean la noi, Consiliul Local și primarul nu prea contează în această bătălie deoarece primăria orașului, reședință de comitat, este responsabilă doar cu udatul florilor din localitate. Tot ce ține de administrație, asfaltări, lucrări edilitare, contracte de achiziție și de servicii se află în mâna consiliului comitatului. Acolo a și fost marea bătălie a acestor alegeri.

Povestea tragediei de la Onești dar și cazul de la Secția 16 București arată la ce nivel de deprofesionalizare a ajuns Poliția Română.

Un nene de 68 de ani a ucis la nervi doi oameni cu un cuțit, după cinci ore de așa-zise negocieri eșuate.  Asta vine după tragedia de la Caracal din 2019.
Câteva ore au avut la dispoziție polițiștii de la SAS Bacău (Serviciul de Acțiuni Speciale județean, nu Special Air Service britanic unde chiar sunt profesioniști) să pregătească intervenția, însă ei au urcat pe scări până la etajul 3 al blocului cu patru etaje, după ce agresorul a început să-și hăcuiască victimele, și s-au luptat cu ușa de la intrare vreun sfert de oră. După ce au intrat, polițiștii au tras la picioare (după cum fuseseră instruiți de șefi, - ca să nu fie probleme) în agresor și se pare și într-una din victime care, evident, era la pământ.

Pentru mulți dintre ploieșteni interacțiunea cu autoritatea locală se limitează la vizitarea casieriilor finanțelor locale pentru plata impozitelor pe proprietăți și a casieriilor SGU pentru plata concesiunilor privind locurile așa-zise de veci. Oamenii nu prea comunică cu reprezentanții primăriei dintr-o reținere mai veche, moștenită. În ultimii ani însă, din cauza poluării tot mai insuportabile, oamenii au început să sune la dispeceratul primăriei pentru a reclama problema. Evident fără folos, dar reflexele bune s-au dezvoltat. Adică obiceiul de a sesiza neregulile și de a trage la răspundere.

Pentru orice cetățean român interacțiunea cu instituțiile statului este de de obicei una neplăcută. Începând de la vraful de documente și copii solicitate pentru orice banalitate și până la comportamentul de „vânzătoare de aprozar optezecist“ al funcționarilor noștri. Întâi este cazul dosarului (de carton cu șină) care nu este prevăzut nicăieri în legislație ca fiind obligația petentului, dar la ghișeu nu ți se acceptă actele fără acel dosar. Ăsta ar fi primul abuz.

„O pizzerie din Cluj care a vândut o pizza cu viermi a scăpat de amenda de 30.000 de lei!“ - Am ales un subiect banal, fără conotații dramatice sau emoționale, fără păduri tăiate ilegal , fără clanuri interlope care se dau în stambă pentru că sunt tolerate de șefii poliției, fără stăpâni moderni de sclavi, fără poliție care doarme în cizme etc. Ceva banal, ca să vedeți de ce Justiția, prin unii oameni care o reprezintă, dă tonul la lipsa de încredere a populației în instituțiile statului ... de ... de drept.

Următoarele zile încep interacțiunile cu numiții cetățeni ploieșteni și locuri. În primele zile am colindat orașul ca pieton, moment în care este timp să observi mai multe: Locuri, amintiri, mirosuri de demult, copaci, oameni. De exemplu, există o nostalgie în a simti mirosul fumului de motorina nefiltrată emanat de unele autobuze TCE sau tractoare SGU.

Citește și: Metamorfoza în românism. Primele zile în prea frumoasa noastră țară și mirificul Ploiești

Am venit din Anglia forțat de condiții neprevăzute în patria noastră. Duminică luasem biletul și luni ajungeam la Otopeni. Un prieten bun m-a preluat de la aeroport. Am purtat pentru prima data masca în spații publice închise. În Anglia măsurile urmau să intre în vigoare cu întarziere. 
La Otopeni văd primii burtoși la pază și la taximetre, fumează și vorbesc tare între ei. De ce vorbesc tare?  Se adresează unor călători cu „tu“, „matale“ sau „dumneavoastră“ după o istantanee scanare vizuală.

În primele zile ale apariției trupelor sovietice în București, după 30 august 1944, când au reușit să ajungă și ei după insurecția din 23 august 1944, au început să mișune pe la diverse instituții ale statului român și ofițeri NKVD care tot se interesau de diverse documente. Deși nu eram stat ocupat, sovieticii se comportau ca și cum ar fi fost stăpâni pe moșie. Prin intimidări și amenințări rușii intrau în diverse birouri și cereau să vadă tot felul de documente, hârtii. Ca fapt divers, potrivit unor martori bucureșteni, ofițerii rușii, NKVD sau de stat major se deplasau prin București cu Jeep-uri americane primite prin programul Land-Lease.